Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Alexandru Anghel, simbolistul excentric- „Visule”
Spune-mă visului să mă vândă, aprinde-mi lumânarea şi strânge-mă,lasă-mă să-ţi fiu doar tăcere şi-aduţi aminte de ploile prin care fugeam. Rona, de ce nu te pot uita?  Mi-ai pr...
Polisemantism sinonimic inedit, din sfera moralei: casă-familie, reflectat în convertirea și pocăința lui Zaheu
„Şi intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că...
Aliluia. Dăm slavă lui Dumnezeu împreună cu Sfinții Trei Ierarhi
  Viața voastră cea sfântă, slujbele cele împodobite, cuvântările voastre cele mai alese și mai scumpe decât toate avuțiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca niște tezaure de cel mai mare preț, ...
Mai bine este a da decât a lua
   Două familii evlavioase au oferit bisericii parohiale, la praznicul Sfinților Trei Ierarhi 2016, 4 candele noi pentru icoanele din pronaos.   Fie ca, asemeni acestora, binefă...
Din vremea aceea (I)
   Versantul sudic al „Văii Baba Ana” a fost terasat la începutul anilor 60, plantându-se viță de vie nobilă. Această plantație ajunsă la ceasul rodirii producea bucurie țăranilor cooperatori, mând...
Sfidare iernii (II)
În casa bunicii
Albinele lui Hristos din grădina Scripturilor
  Ca niște albine zburătoare ați umblat în grădina Scripturilor credinței, voi trei mari ierarhi ai lui Hristos, adunând miere din tot felul de flori, pe care ați pus-o înaintea tuturor credin...
Taina Sfântului Maslu, ungerea cu har
   „Doamne, sufletul meu cel slăbit cu multe feluri de păcate şi cu fapte netrebnice, ridică‑l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul; ca fiind mântu...

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2018 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator