Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Retezarea fagurilor în ajunul Sfântului Ilie
Administrator: 19-07-2016 08:50:28 in Știri pe scurt

În apicultura tradițională, recoltarea mierii de toată primăvara şi vara, adunată de harnicele albine şi strânsă cu meşteşug în fagurii clădiți în ştiubeiele împletite din răchită, putea fi făcută doar până la sărbătoarea Sfântului Ilie, pentru a lăsa timp suficient pentru reclădirea fagurilor şi strângerea rezervei de miere necesară iernării.

  Rătezatul sau rătezarea știubeilor sau stupilor, adică recoltarea mierii de albine, se îndătinează a se face în ziua de Sf. Ilie, sau, mai rar, în ajunul Sf. Ilie, când se duc faguri la biserică. Cei ce au stupi cheamă vecinii și neamurile la ei și le cinstesc cu rachiu și miere. Când Sf. Ilie cade luni, miercuri sau vineri, rătezatul se face înainte sau după această sărbătoare, căci, altfel, făcându-se în zi de sec, stupilor nu le va merge bine, ci vor seca; asemenea, nu se face nici duminică, această fiind ziua Domnului. (Tudor Pamfile)

  Aşa se face că înaintaşii noştri aduceau la biserică, la sărbătoarea din 20 iulie, spre mulțumire şi binecuvântare, faguri şi miere proaspăt recoltată.


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator