Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Misterul brazdei de plug întoarse
Administrator: 04-10-2016 09:29:21 in Cateheză

  Anotimpul pregătirilor pentru viitoarele recolte nu este limitat doar la „muncă și credință”, ci descoperă lucrătorului de pământ și tainele lumii, ascunse de Creator în fiecare părticică a lumii. Voia lui Dumnezeu s-a împlinit întocmai, căci „El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit”.Ps 32, 9) încât „pământul a odrăslit roada sa” (Iac 5, 18). Alături de „fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor” (Fac 1, 25), în lumea creată își găsesc loc și viețuitoare mai mici, și din ce în ce mai mici, care-și găsesc rostul lor, smerit sau nu, în planul general al existenței lumii.

  Unele dintre aceste viețuitoare îmbogățesc solul cu un univers neînchipuit de mare de ființe, atât numeric cât și calitativ. Este stabilit că 1 kilogram de sol fertil conţine: 10-1000 miliarde de bacterii; 400 de milioane de micelii (ciuperci); 1-100 miliarde de actinomicete; 50-100 de milioane de alge; 30 de milioane de protozoare, nematozi şi alţi vermi; insecte.

 Actinomicetele, căci ele sunt responsabile de mirosul solului proaspăt arat (miros de care fiecare agricultor, la ceasul plugului, este „impregnat”) degradează tot felul de substanțe organice: celuloză, polizaharide, proteine, grăsimi, acizi organici. Descompun substanțele organice mai rezistente la degradare și produc pigmenți maro și negri ce contribuie la culoarea închisă a solului. Sunt cele mei active organisme producătoare de antibiotice (streptomicina, teramicina, aureomicina) contribuind hotărâtor la echilibrul microbian al solului. (Cristinel Relu Zală)


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe