Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Trepte în istoria închinării în duh şi adevăr (VI)
Administrator: 31-10-2016 07:48:45 in Cateheză

CULTUL PUBLIC AL VECHIULUI TESTAMENT ( în Pentateuh)

B. Preoția Legii Vechi

 Preoția la evrei, în perioada anterioară lui Moise, este amintită de carțile Vechiului Testament, dar nu ca o instituție organizată și permanentă ci exercitată ritual de capul familiei. Punându-se bazele vieții religioase organizate, era necesară și o clasă preoțeasca cu misiunea de a intreține legătura dintre divinitatea adorată si credincioși, prin îndeplinirea riturilor și ceremoniilor religioase . După porunca divina ( Ieș 28,1) a luat ființă o clasă organizată de preoți. Moise l-a consacrat pe fratele său Aaron și pe fiul acestuia ca preoți. Toate treptele preoției se primeau de candidați printr-o sfințire specială. După încheierea legământului preoții au fost aleși din seminția lui Levi- ca răsplată pentru păstrarea credinței în adevăratul Dumnezeu în momentul ispitei închinării la vițelul de aur, (Num. III, 1-14; VIII, 18-24) ca un act de ințelepciune si prevedere divină pentru ca unitatea cultului divin să se păstreze într-o evidentă puritate și să fie prevenită orice ocazie ca israeliții să cadă sub influența precticilor păgâne . Dar la săvârșirea acțiunilor de cult, nu toți membrii seminției lui Levi participau în mod egal. În această privință exista o organizare exactă, o deosebire și separare cu totul strictă . Moise a făcut o deosebire între Aaron și fiii săi, căci pe el l-a uns ca arhiereu (Lev 21,10). Această funcție deosebită se reda prin purtarea unui veșmânt special precum și a unor funcții cultice specifice (Ieș 28,4. 6-39; Lev 8,7-9 ). „Slujitorii cultului au fost astfel, arhiereul, preoții și leviții, preoția la evrei fiind ereditară. Funcția preoților leviți era intreita. Ei săvârșeau serviciul cultic, la templu și sinagogă ; aveau rolul de mijlocitori ai poporului la Dumnezeu; învățau și tălmăceau Sfânta Scriptură. Pentru a se face distincție, fiecare treaptă a slujitorilor avea veșminte speciale, pe care cei din treapta respectivă le îmbrăcau în timpul serviciului divin” . Cele trei trepte ale cinului preoțesc ( leviții, preoții si arhiereul) aveau însărcinari precis trasate de legislator, ținându-se seama de faptul că preoții aveau un dublu rol: de trimiși ai lui Dumnezeu către popor, învățându-l Legea și călăuzitori spirituali-mijlocitori către Dumnezeu pentru dobândirea iertării și menținerea stării de curăție în popor . Scutiți fiind de obligația de a munci pentru a-și asigura satisfacerea trebuințelor cât și de nevoia de a se expune unei murdăriri fizice sau morale, ei aveau drept principală sarcină aceea de a-i purifica pe credincioși. Leviții, socotiți drept slujitori subalterni, erau pe treapta clerului inferior având misiunea de a ajuta preoții, îndeplinind acțiuni pregătitoare pentru cult, de intreținere a curățeniei și de a procura cele necesare cultului , permițându-li-se accesul doar in curtea lăcașului sfânt. Ei serveau la templu între 30 și 50 de ani (Num 4,30) sau între 25 si 30 (Num 4,23-26 ). După 50 de ani aveau doar dreptul de a-i ajuta pe ceilalți preoți. „ Pentru ca activitatea lor la templu să fie corect reglementata, David face un recensământ al leviților, găsind 38.000 ce depășeau 30 de ani. Dintre aceștia, 24000 erau îndatorați să slujească în ajutorul preoților, pe 6000 îi făcu scriitori si judecători, pe 4000 portari la cortul sfânt, iar pe alți 4000 îi insărcină cu executarea alternativă a muzicii vocale si instrumentale.” Preoții obișnuiți, împărțiți în 24 de cete ( 1 Cron. 24, 1-19 ) făcând cu rândul timp de o săptămână, de la un sabat la celălalt, locuind în capitală sau în țară, și venind la slujire prin tragere la sorți ( Lc 1, 8-9 ) aveau o slujire triplă: în interiorul lăcașului, în curtea acestuia și în mijlocul poporului. În cort- templu preoții aduceau dimineața și seara jertfe de tămâie ( Ieș 30, 7 ), puneau untdelemn în candelebru și îl aprindeau ( Ieș 27,21 ), așezau în fiecare sâmbătă cele 12 pâini ale punerii înainte , consumându-le tot acolo pe cele de săptămâna trecută (Lev 24, 5-9 ) . În curtea lăcașului întrețineau focul nestins, aduceau sacrificiul perpetuu ( Ieș 29. 38-43 ). Preoții supravegheau toate jertfele si sărbătorile , având și atribuții medicale (Lev 13,15 ) respectiv juridice (Deut 17, 8-9; Num 5, 11-13 ). Doar ei puteau să dea o binecuvântare în numele lui Dumnezeu ( Num 6,22-27 ) și să facă să răsune trompetele pentru a îndemna poporul la luptă sau pentru a anunța sărbătorile (Num 10, 1-10 ). În legatură cu poporul, preoții îndeplineau funcția învățătorească , instruind poporul in Legea Domnului ( Mal 2,7 ). Arhiereul se afla în fruntea preoților, având spre deosebire de preoți două obligații proprii : să prezideze în ziua anuală a ispașirilor și să consulte voia lui Dumnezeu in momente deosebite din viața lui Israel prin sorții sfinți Urim și Tummim (Ieș 28, 30 ; Lev 8, 8 ). Fiind considerat mediator oficial între Dumnezeu și poporul Său, la sarbatoarea Împăcăriii avea dreptul să pătrundă în Sfânta Sfintelor și să stropească tronul îndurărilor cu sângele jertfei pentru păcat. Făcând aceasta, el ispășea propriile sale păcate, ale familiei sale și ale intregului popor al lui Israel ( Lev 16,1-25 ). El trebuia de asemenea să stropeasca sângele jertfelor pentru păcat în fața perdelei sanctuarului și pe coarnele altarului ( Lev 4,3-21 ). Fiind conducătorul spiritual al lui Israel, marele preot trebuia să se păstreze la un nivel de curație ceremonială mai ridicat decât simplii preoți (Lev 21,10-15 ). Orice păcat pe care putea să-l faca era o pată, un cusur pentru întregul Israel. De aceea el trebuia să ispășasca păcatul respectiv printr-o ofrandă specială (Lev 4,3-12 ). Marele preot aducea de asemenea o ofrandă zilnică (Lev 6,19-22 ) și îndeplinea numeroasele sale însărcinari prevăzute de Moise (Ieș 27,21 ). „Prim ministru al cultului național, șef al clasei sacerdotale și având mână liberă peste toate serviciile din Templu, marele preot era și președintele Sinedriului, instituție supremă, ce guverna într-o bună măsură viața iudaică.” Clasa preoțească se întreținea de către popor prin ofrandele de hrană, ca urmare a jertfelor, și veșminte (Lev 27, 32-33 ) fiind plătiți cu a zecea parte din zeciuiala încasată de la popor (Num 18,21.24-32). Deoarece seminția lui Levi nu poseda nici un teritoriu, le erau rezervate 48 de orașe și pășunile inconjurătoare (Num 35,1-8 ). Mulți preoți munceau „profesând o meserie manuală sau o funcție de scrib” . Sensul tipic al preoției evreiești „Lăcașul de cult și strâns legată de acesta, preoția, au fost prefigurări ale instituțiilor similare din Testamentul cel Nou, în care noua comunitate de credincioși, păstrează unitatea de credință prin Biserică și preoție, alcatuită din cele trei trepte diacon, preot, arhiereu. Dacă în Vechiul Testament exista o sigură preoție și un singur lăcaș de cult, același lucru e întărit în Noul Testament, unde se vorbește de o singura Biserica și o singură preoție, cu trei trepte, la care au acces aleși dintre credincioși, cei ce au chemarea de a fi slujitori, fără a se mai ține seama de ereditate, cu trei slujiri: conducătoare, sfințitoare și învățătoreasca. Caracterul prefigurativ al preoției Vechiului Testament este evidentă creștinului. Prin hirotonie, preotul Legii Noi, ca și cel al Testamentului celui Vechi, trebuie să păstreze unitatea de cult prin care se asigură unitatea de credință ( Efes 4,5 )”


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator