Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Hristos se naşte, slăviți-L! (l)
Administrator: 12-12-2016 07:42:20 in Cateheză

 Ne propunem, în cele 13 zile ce au mai rămas până la Praznicul Naşterii Domnului, să prezentăm modul în care teologia Sf Chiril al Alexandriei (sintetizată în cele 13 Anatematisme) a fost preluată fidel în urma Sinodului IV ecumenic învățătura de credință a Sfintei Biserici vectorizată către credincioşi prin cult.

"Dacă cineva nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că pentru aceasta Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu; căci a născut trupeşte pre Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, care S-a făcut trup; să fie anatema."(Anatematisma I a Sf Chiril al Alexandriei)

 Cultul Bisericii a preluat fidel această învățătură, transpunând-o în imne ca acestea:

 "Pe Unul din Treime, Care S-a născut din Tatal mai înainte de veci, pe Acela L-ai născut, Maică prealăudată, cu nespusă minune prin umbrirea Sfântului Duh. Pentru aceasta, cu glasul lui Gavriil, strigăm ție: Bucură-te, cea prin care răsare bucuria; Bucură-te, cea prin care piere blestemul, Domnul este cu tine."

 "Fiul Celui ce din Fecioară S-a întrupat cu voia Sa fără de sămânță şi pe Născătoarea după naştere, cu putere dumnezeiască, Fecioară curată a păstrat-o".

"Doimea firilor, iar nu a fețelor, Celui ce S-a întrupat din tine, Fecioară, propovăduim; pe Care după trup îl închipuim, şi ne închinăm asemănării chipului Lui, cei ce ne-am împăcat cu Dumnezeu prin tine, Preacurată."

 "Fecioară, ai născut neispitită de nuntă şi fecioară ai rămas; Maică nenuntită, Născătoare de Dumnezeu, Marie, roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru, să ne mântuiască pe noi".


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe