Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Măcinicii, dulce este raiul
Administrator: 10-03-2017 07:57:44 in Cateheză

 Lucrarea Ofeliei Vduva,  fiică a satului nostru, "Pasi spre sacru" prezintă un segment al sistemului românesc, acela ce se referă la valorile spirituale ale hranei tradiționale - simboluri, credințe, obiceiuri - pledând pentru utilizarea lor ca argumente pertinente în căutarile identitare actuale privind cultura culinară românească.

 Măcinicii se împart pe 9 martie, când Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe cei 40 de sfinţi mucenici din cetatea Sevastiei, soldaţii creştini care,  au murit în chinuri pentru că au refuzat să se închine la idoli. În credinţa populară, 9 martie este ziua în care se deschid cerurile. Pentru pomenirea celor morţi, în multe sate se obişnuieşte să se împartă măcinici. 

  Radu Anton Roman publică în  „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” rețeta măcinicilor copți

 Ingrediente: 1 kilogram de făină, 2 linguriţe de drojdie , 500 ml apă, 1 linguriţă sare, 4 linguri miez de nucă măcinat, ulei pentru uns tava.   Sirop: şase linguriţe de  miere, o ceaşcă de apă, zahăr vanilat. 

  Se frământă un aluat dospit ca de pâine din făină, apă, sare şi drojdie;   Aluatul se lasă apoi la crescut 20 de minute, într-un loc călduţ. Se acoperă cu un prosop.  După ce s-a umflat aluatul, se tapetează un blat de lucru cu făină şi se rulează fiecare şnur de aluat în formă de opt;  Se pun la copt (circa 30 de minute) într-o tavă unsă cu ulei; Se fierbe apa cu mierea până se îngroaşă, se adaugă zahărul vanilat; siropul obţinut se toarnă peste mucenici;  Se presară miez de nucă şi se lasă să se înmoaie.

 


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator