Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Utilizarea untdelemnului prebaptismal
Administrator: 29-04-2017 11:52:50 in Cateheză

  Citind, în Molitfelnic, rugăciunea sfințirii untdelemnului prebaptismal se nasc două întrebări: de ce e folosit pluralul, deşi celelalte rugăciuni sunt la singular, şi când se gustă din el?

  În privinţa primei întrebări, răspunsul e simplu: folosirea pluralului era ceva obişnuit în primele formulare liturgice ale slujbei Botezului, mai ales că multă vreme el era săvârşit pentru mai mulţi primitori, ca eveniment al comunităţii.

  Răspunsul la cea de a doua întrebare îl oferă profesorul grec Ioannis Foundoulis, care consideră că în vechime, atât apa, cât şi untdelemnul de la Botez erau folosite şi pentru altceva. „Avem mărturii din manuscrise – spune profesorul grec – că preotul, după sfinţirea apei, îi stropea pe credincioşii prezenţi, sau credincioşii luau la casele lor apă sfinţită şi o păstrau pentru sfinţirea caselor sau ca să bea din ea. (…) În anumite locuri, desigur, luau apă sfinţită după vărsarea în ea a untdelemnului catehumenilor. Stropirea şi luarea din apa sfinţită a Sfântului Botez s a păstrat în Biserica noastră în slujba Agheasmei Mari. (…) Rămăşiţe ale acestei practici vechi de la slujba Botezului se pot observa în diferiţi codici în ecteniile în care se află cererea Ca să le fie lor acestea (apele) spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor tuturor celor ce vor lua şi vor gusta din ele. Ceva analog s a întâmplat şi cu untdelemnul catehumenilor, uleiul binecuvântat. Din aluzia pe care o conţine rugăciunea, se pare că era folosit şi de către credincioşi, care se ungeau sau gustau din el, ca unul care alungă toată lucrarea diavolească şi care este spre uşurarea de toate relele. (…) Este cunoscut că mai demult credincioşii beau pentru sfinţirea lor din uleiul sfinţit. Acest lucru este mărturisit, de altfel, şi de rugăciunea de la Litie…”


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator