Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
CALEA: strâmtă vs largă
Administrator: 24-07-2017 09:36:47 in Cateheză
 Viața omului este o cale de la naşterea sa până la ceasul sfârşitului şi calea aceasta poate fi ori strâmtă, ori largă. Calea cea strâmtă este îngrădită prin hotarele legii lui Dumnezeu, care nu ne lasă pe noi să ne abatem nici la dreapta, nici la stânga. Calea cea largă a stricat îngrădirea legii lui Dumnezeu, şi ne dă libertatea să umblăm, rătăcindu-ne după voinţa noastră. Calea cea strâmtă este împresurată de întristări nevoi, izgoniri, necinstiri şi batjocuri. Cea lată, toate acestea le leapădă şi se lărgeşte mereu, prin veseliile lumii acesteia. Chiar la intrarea căii celei strâmte, stă crucea şi, împreună cu ea, smerenia, lepădarea de sine, blândeţea şi toată fapta bună, lucruri, care pe dinafară sunt fără strălucire, dar, pe dinăuntru, sunt pline de frumuseţe. Iar pe calea cea lată stă iubirea de arginţi, răutatea şi tot păcatul, care, pe dinafară, este dulce şi îngâmfat, iar, pe dinăuntru, amar şi urât mirositor. Pe calea cea strâmtă, grăieşte marele Vasilie, stă înfrânarea trupului, iar pe cea lată, plăcerea trupului. Pe cea strâmtă, postul, pe cea lată, beţia. Pe cea strâmtă, lacrimile, pe cea lată, dănţuirea. Pe cea strâmtă, suspinarea, pe cea lată veselia şi jocul. Pe cea strâmtă, curăţia, pe cea lată, desfrânarea. Înainte-călător pe calea cea strâmtă, este Însuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a purtat crucea şi S-a răstignit. El grăieşte tuturor celor ce voiesc a fi creştini: "Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine şi, luând crucea sa, să-Mi urmeze Mie." Pe calea aceasta merg şi îi urmează toţi credincioşii Lui, care s-au depărtat de lume şi şi-au luat crucea lor şi Lui îi urmează, ca unui Povăţuitor şi Învăţător şi Începător, prin smerenie, dragoste, răbdare, blândeţe şi ascultare. Pe calea cea lată se află stăpânul lumii şi al întunericului şi cei ce îl urmează pe el prin mândrie şi slavă deşartă. Cei ce n-au scăpat de jugul satanei ridică război asupra celor ce călătoresc, cu evlavie, pe calea lui Hristos şi rabdă necazurile, ispitindu-i pe ei în fel şi chip. Şi voiesc a-i smulge de la Hristos şi să-i supună, iarăşi, sub stăpânirea cea întunecată. Când satana nu poate să facă el însuşi aceasta, atunci, prin slujitorii lui, oamenii cei răi, face rău celor drepţi. Precum bolnavul neştiutor se teme să primească leacuri, neştiind folosul ce este într-însele sau precum pruncii fug de scăldătoare şi plâng, când mamele lor îi scaldă, pentru că ei văd numai cele de faţă, iar cele de departe nu le văd, aşa şi neputinciosul nostru trup priveşte numai spre ceea ce stă aproape de simţurile lui şi nu vede ceea ce stă mai departe. El vede crucea şi amărăciunea ei, dar folosul şi mângâierea care îndulcesc amărăciunile ei, nu le vede. Lumea aceasta, care este ca o mare, ne învăluieşte cu ispitele. Pe cei ce au înfrânt poftele trupeşti, poftele ochilor şi mândria lumească, şi se află încă în lume, îi prigoneşte. Cei buni, cu cei răi, nu stau împreună căci, cei buni, prin a lor sfântă vieţuire, mustră răutatea celor răi. Pentru aceasta, cei răi, pe cei buni îi prigonesc. Şi de aici, se întâmplă ca, într-o casă, bărbatul cel rău urăşte şi prigoneşte pe femeia cea bună; tatăl cel rău, pe fiul cel bun, fratele cel rău, pe fratele cel bun; sora cea rea, pe sora cea bună. Că despre aceasta grăieşte Hristos când zice: "Vi se pare că am venit pe pământ să dau pace? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi; trei împotriva a doi, şi doi împotriva a trei. Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei" (Luca 12, 51-53). Dumnezeu lasă, asupra celor buni, încercări, pentru ca ei să înţeleagă că sunt, aici, străini şi trecători că patria lor nu este din lumea aceasta ci, dincolo. Şi aşa, să poată să se depărteze de deşertăciuni: "Că pe cine iubeşte, Domnul îl ceartă" (Evr. 12,6). Prin aceste ispite ei se smeresc şi îşi cunosc neputinţele lor. Că, precum fericirea înalţă, aşa ispita smereşte pe om şi îl aduce la cunoştinţă. Aşa se deprind cei aleşi şi îmbunătăţiţi cu răbdarea, care este cununa evlaviei şi pe care nu este cu putinţă a o învăţa, fără de ispite şi de necazuri, după cum zice şi Apostolul, "că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea, încercare şi încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează."(Rom.5,3-5) Că, zice marele Vasilie: "Ia seama la ce te duce necazul: el te duce spre nădejde care nu ruşinează. De eşti neputincios bucură-te, pentru că pe cel care îl iubeşte, Dumnezeu îl ceartă. De eşti sărac veseleşte-te, că, împreună cu Lazăr, vei moşteni cele bune. De rabzi ocară pentru numele lui Hristos, eşti fericit, pentru că această ocară, se va întoarce ţie ca slavă îngerească." Că şi Apostolul zice: "Socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi" (Rom, 8,18). Astfel, cei buni vor fi asemenea cu Fiul lui Dumnezeu, ca nişte mădulare duhovniceşti ale Capului, Care este Hristos, şi Care, pentru mântuirea noastră, a răbdat toate necazurile, nevoile şi patimile. Aşa vor "cunoaşte puterea păcatului şi vor cunoaşte boldul morţii, care este plata păcatului şi cât de mare este răutatea păcatului, care atâtea primejdii şi nevoi a adus asupra lumii şi se vor deprinde a se păzi de păcate. Aşa vor cunoaşte mânia lui Dumnezeu, Care este împotriva păcatului şi vor mărturisi dreptatea lui Dumnezeu, precum grăieşte David: "Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale" (Ps. 118, 137). Aşa se vor învăţa să cunoască, din fapte, patimile lui Hristos, şi, pe El, cu înălţime şi scumpătate, să-L cinstească. Şi după cum dulceaţa păcatului o cunoaştem bine, când gustăm din ea, aşa şi amărăciunile necazurilor le simţim mai bine, când înşine suntem ispitiţi. Asemenea, şi amărăciunea pătimirilor lui Hristos atunci o cunoaştem mai bine, când vom cunoaşte noi înşine amărăciunile ispitelor şi ale nenorocirilor. Că, dintr-aceasta ne învăţam să cunoaştem şi să vedem cât de bun este Domnul, Care atâta amărăciune, din paharul amărăciunilor a băut, pentru netrebnicii Săi robi. Primejdiile şi necazurile ne ridică şi ne deşteaptă pe noi, spre adevărata pocăinţă şi spre întoarcerea de la înşelăciunile lumii, şi spre căutarea adevăratei fericiri, de la Dumnezeu. Calea cea strâmtă, pentru că este strâmtă, cu adevărat, puţini călători are pe ea, după cuvântul lui Hristos, şi puţini o află. Pentru că poftele şi desfătările lumii acesteia ne fac plăcere şi sunt aproape de simţurile trupului nostru. Iar fericirea cea veşnică, spre care ne duce calea cea strâmtă, fiindcă e nevăzută, nu cu ochi trupeşti, ci cu ochii sufleteşti, care sunt luminaţi doar prin credinţă, nu oricine o vede, ci numai cel luminat prin credinţă. Şi, cel ce nu o vede, acela nici nu o caută şi răbdarea unor necazuri, pentru această cale strâmtă este o amărăciune pentru trupul său. Pentru aceasta, mulţi, urmând pătimaşului şi poftitorului lor trup, lasă calea cea strâmtă şi merg pe calea cea largă şi călătoresc pe ea, pentru plăcerea trupului lor. Calea cea strâmtă, chiar de este strâmtă şi nu călătoresc mulţi pe ea, ne duce, totuşi, la lărgimea veşnicei veselii şi mângâieri. Cea largă, măcar că este largă şi mulţi călătoresc pe ea, ne duce, însă, la strâmtorarea veşnicei suferinţe, la întristări şi suspinuri. Lazăr, cel pomenit în Evanghelie, cu strâmtorarea durerilor şi pe drumul sărăciei a călătorit, dar, după moarte, a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Şi, dimpotrivă, bogatul acela îmbrăcat în porfiră şi în vison, care în toate zilele se veselea luminat, şi n-a voit să arate milă lui Lazăr, cel sărac, după ce a fost îngropat, din iad şi-a ridicat ochii săi, şi fiind în chinuri, după benchetuirile cele multe din viaţă, multă durere a răbdat şi după băuturile cele scumpe, o picătură de apă a cerut şi nu a putut afla. Precum Hristos grăieşte: "Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt aceia care o află"(Matei, 7,13-14). Înfricoşat lucru este calea aceasta pentru trupul nostru, pentru că el vrea să fie întru toată desfătarea şi veselia, care slujesc simţurilor lui. El iubeşte să fie lăudat de toţi şi de toţi cinstit. El vrea ca întru toate, după a sa voinţă, să vieţuiască. Dar, cel ce vrea să meargă pe calea aceasta strâmtă este dator să-şi taie voia sa, dator este să se lase de poftele sale, dator este să nu se sperie de necinstire, de batjocură, de sărăcie, de prigonire şi de celelalte împotriviri, dator este să nu se gândească la răzbunare. La toate acestea trupul priveşte cu nedumerire şi nu vede ceea ce simţurile şi înţelegerea lui nu pot ajunge, nici să priceapă. Dar, cei ce vor să intre prin uşa cea strâmtă şi să meargă pe calea cea dreaptă şi îngustă, datori sunt a-şi micşora această frică şi tulburare şi să privească, nu numai la împrejurările cele văzute, ci şi la cele nevăzute. Să ne întoarcem luarea aminte, nu numai la durerile şi la ispitele pe care le arată simţurile şi prin care ne tulbură pe noi, ci şi la ceea ce ne pune înaintea Legea creştinească. Că ea, adică credinţa, ne arată pe Dumnezeu, ca pe un Părinte, Care pune înaintea fiilor Săi crucea, din dragoste şi nu din mânie. "Că pe cine îl iubeşte, Domnul îl ceartă şi biciuieşte pe tot fiul, pe care îl primeşte. Răbdaţi, spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi, ca faţă de fii" (Evr.12,6-7). El ne mângâie, pentru că acelaşi părinte îndurător stă de faţă şi ajută fiilor Săi, celor ce se află sub cruce şi suspină. Că zice Dumnezeu, prin Proorocul: "Cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el" (Ps.90,15). Că de vei trece prin mijlocul apei, cu tine sunt şi râurile nu te vor acoperi. Şi de vei merge prin mijlocul focului, nu te vei arde şi para focului nu te va atinge pe tine. Crucea îţi arată pe începătorul şi înainte-purtătorul ei Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care pe drumul crucii a călătorit şi, cu ale sale frumoase picioare, a netezit asprimea căii şi a făcut-o lesnicioasă, celor care Îi urmează. Ea ne arată fericitul sfârşit, spre care duce calea crucii. Ea adeverează că, după această amărăciune, urmează dulceaţa şi veselia cea veşnică şi, după vremelnica necinste şi ocară, primim veşnica slavă, şi că, după moartea cea trecătoare, va fi fericirea şi viaţa cea veşnică. Şi aşa, puterea crucii îndulceşte şi preface durerile. 

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe