Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Cateheză mistagogică (V)
Pr Gabriel Toma: 21-08-2017 09:51:58 in Cateheză
    În duminica a XI-a după Rusalii, 20 august 2017, lecția catehetică săptămânală a avut ca temă de tâlcuire ultima parte a Sfintei Liturghii Euharistice, privind darurile aduse de credincioși lui Dumnezeu :
  • Ce înseamnă cuvintele: „Mila păcii, jertfa laudei” ? 
Aceste cuvinte arată darurile Jertfei duhovniceşti sau nemateriale pe care credincioşii o aduc din partea lor odată cu Jertfa cea adevărată adusă acum de preot în numele lor. Şi care sunt aceste daruri ale jertfei lor? Sunt cele trei virtuţi: mila, pacea şi jertfa de laudă (cântarea), pe care Sf. Scriptură le recomandă adesea ca adevărate daruri de jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, în locul jertfelor sângeroase ale Legii Vechi. Cu alte cuvinte, credincioşii răspund: 
- aducem întâi milă, pentru că Domnul a zis: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” (Osea 6, 6; Matei 9, 13; 12, 7). 
- aducem apoi pace, pentru că Mântuitorul însuşi a spus: „Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo darul tău înaintea altarului şi mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24; Marcu 11, 25-26). 
- şi, în fine, aducem jertfă de laudă (cântare), pentru că o asemenea jertfă cere Domnul prin gura Psalmistului: „Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă... jertfă de laudă Mă va slăvi” (Ps. 49, 15, 24; 106, 22; 115, 7). De asemenea Sf. Apostol Pavel ne spune: „Aşadar, prin El (Hristos) să aducem Pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor care preaslăvesc numele Lui” (Evr. 13, 15).

dar și pregătirea pentru împărtășirea din Darurile Dumnezeiești (Sfintele Taine):

 Această pregătire constă în: 

1. O ectenie, în care ne rugăm ca Dumnezeu să primească Darurile noastre, trimiţândune în schimb mila şi harul Său; 

2. Două rugăciuni în care preotul se roagă în taină lui Dumnezeu să ne ajute a ne împărtăși cu vrednicie de Sfintele Taine; 

3. Rugăciunea Domnească (Tatăl nostru) pe care o cântă sau o rostesc credincioşii, în semn că ei se simt acum din destul pregătiţi şi vrednici să se numească fii ai lui Dumnezeu, să-L cheme pe Tatăl nostru, al tuturor, şi să-L roage ca să le dea nu numai «Pâinea noastră cea de toate zilele», ci şi «pâinea cea cereasca», adică Trupul lui Hristos, din care cel ce va gusta va fi viu în veci (Ioan 6, 48, 50-51, 55, 58), dobândind înfierea cea după har. 


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator