Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Două urechi-să asculți, o gură- să taci
Administrator: 05-12-2017 07:36:05 in Cateheză
    Ne spunea nouă cineva din părinţi, că un cărturar antiohian a venit la un părinte zăvorât şi-l ruga pe el să-l primească şi să-l facă monah. Şi i-a zis lui stareţul: "Dacă voieşti să te primesc, vinde-ţi toată averea ta şi o dă la săraci, după porunca Domnului şi te voi primi pe tine". Deci, el, ducându-se, îndată a făcut aşa. După aceasta, iarăşi i-a grăit lui altă poruncă, zicându-i: "Oare, vei putea păzi ca să nu vorbeşti ?" Iar el a făgăduit să facă aşa şi a petrecut cinci ani, negrăind. Apoi au început alţii a-l slăvi pe el. Iar părintele său i-a zis lui: "Nu-mi este mie de trebuinţă, dar te voi slobozi pe tine în Egipt, la o viaţă de obşte" şi l-a slobozit pe el ca să vadă, oare, va începe a vorbi, sau nu. Iar acela săvârşindu-şi porunca, nimic n-a grăit. Deci, părintele acela ce-l primise pe el, voind să-l ispitească, de este mut sau nu, l-a trimis pe el pentru răspuns, peste un râu mare, în vreme de puhoi, ca, de nevoie, să zică: "Nu pot trece". Şi, trimiţând alt frate, a mers după el, ca să vadă ce va face. Iar el, cum a venit la râu, neputând să-l treacă şi-a plecat genunchii la rugăciune şi, iată venind un crocodil, l-a luat pe el şi l-a dus de cealaltă parte. Iar după ce şi-a făcut porunca, a venit la râu şi iarăşi l-a luat pe dânsul crocodilul şi l-a adus în această parte. Iar fratele cel trimis după dânsul, venind, a spus acestea părintelui şi fraţilor şi s-au minunat. Iar după aceea, trecând cândva vreme, a răposat monahul. Şi părintele acela, către care fusese trimis el dincolo de râu a trimis veste zicând: "Măcar că ai trimis un mut, însă îngerul lui Dumnezeu era". Atunci, părintele cel zăvorât i-a spus lui adevărul, zicându-i: "Nu era mut, ci chiar prea vorbăreţ, numai că, păzind porunca pe care i-o dădusem lui mai dinainte, a petrecut aşa". Şi auzind aceasta, toţi s-au minunat. 

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator