Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
LEGENDA, la o aruncătură de săgeată
Administrator: 10-07-2016 03:26:04 in Cateheză

    Se spune astfel că, odată, într-o noapte foarte întunecoasă, pe când Daniil Sihastru se ruga în adâncul chiliei sale de pe valea Vițeului, iar afară se amestecau urletele lupilor cu mormăiturile urșilor, ar fi sosit la el, să-i ceară găzduire, Ștefan-Vodă, care, întorcându-se de la o vânătoare din munți, s-ar fi rătăcit prin partea locului. Cu acel prilej, bătrânul sihastru, având sfat de taină cu voievodul, 1-ar fi înduplecat să ridice în apropiere, pe frumoasa vale a Putnei, o mănăstire, „pentru ca Dumnezeu sa-i ajute la toate treburile lui”. Reținem, așadar, că, în această legendă, construirea Mănăstirii Putna este inițiată la capătul unei campanii cinegetice și precede unor evenimente posibile.

   Primul amănunt este semnificativ deoarece înrudește legenda întemeierii Putnei cu legenda întemeierii Moldovei, în ambele cazuri vânătoarea făcând parte dintr-un ritual ctitoricesc răspândit pe vaste spații geografice din Europa și Africa până-n străfundurile Asiei. Spre deosebire însă de legenda lui Dragoș, care consacră întemeierea Moldovei prin sacrificarea faimosului zimbru, în această variantă a legendei putnene, construirea mănăstirii nu reclamă nici un fel de sacrificiu.

  Substanțial diferit sunt relatate întâmplările într-o altă legendă, care situează hotărârea lui Ștefan de a ctitori Mănăstirea Putna între o luptă pierdută și una câștigată, iar construirea ei după ambele evenimente. Se spune, de data aceasta, că voievodul, fiind învins cândva într-un război și rătăcind rănit prin țară, ar fi ajuns la aceeași chilie de pe valea Vițeului, unde un pustnic bătrân, cu barba albă și lungă până la brâu, nenominalizat acum, dar care nu putea fi altul decât tot Daniil Sihastru, i-ar fi acordat găzduire și 1-ar fi ospătat cu mălai fiert și rădăcini culese din pădure. La miezul nopții, pustnicul l-ar fi luat de mână pe Ștefan, ar fi ieșit eu el din chilie și i-ar fi arătat cu degetul către un anumit loc, întrebîndu-1 de trei ori dacă vede ceva într-acolo. A treia oară, vodă i-ar fi răspuns că vede niște lumini, la care sihastrul a precizat că acelea nu-s lumini ci îngeri și că locul respectiv este sfânt, drept care, dacă vrea să-i biruie pe vrăjmași, trebuie să ridice acolo o mănăstire. Ștefan a făgăduit că va ridica mănăstirea, iar a doua zi si-a strâns oastea împrăștiată prin țară, a pornit din nou la luptă și astfel i-a învins pe dușmani. După dobândirea biruinței, si-a ținut, desigur, făgăduiala, construind mănăstirea.(putna.ro)


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator