Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Hotărârile veşnice ale părinților sinodali
Administrator: 26-07-2016 08:28:45 in Cateheză

În data de 25 iulie se pomenesc, în întreaga Ortodoxie, părinții sinodali de la al cincilea sinod ecumenic ( Constantinopol, 553). Atunci s-a statornicit învățătura ortodoxă "Despre unirea firilor în ipostasul lui Hristos".

  Iată hotărârile dogmatice ale acestui sfânt şi mare sinod:

I. Dacă nu mărturiseşte cineva o singură fiinţă a Tatălui şi Fiului şi a Sfântului Duh, o singură putere şi virtute, o [Sfântă] Treime de-o-fiinţă, o dumnezeire cinstită în trei ipostasuri sau persoane, unul ca acesta să fie anatema. Căci unul este Dumnezeu Tatăl de la Care [sunt] toate, unul [este] Domnul Iisus Hristos prin Care [s-au făcut] toate şi unul [este] Sfântul Duh întru Care [sunt] toate [cele ce sunt].

II. Dacă cineva nu mărturiseşte că sunt două naşteri ale lui Dumnezeu Cuvântul, una mai înainte de veci, din Tatăl, fără timp şi fără trup, şi cealaltă, la plinirea vremii, a aceluiaşi Cuvânt Care S-a coborât din cer şi S-a întrupat din Sfânta şi Cinstita Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Măria şi S-a născut din ea, unul ca acesta să fie anatema.

III. Dacă cineva spune că unul este Dumnezeu Cuvântul Care a făcut minuni şi altul Hristos care a pătimit, sau spune că Dumnezeu Cuvântul S-a unit cu Hristos născut din femeie, sau că este în El ca cineva în altcineva şi nu unul şi acelaşi Iisus Hristos, Domnul nostru, Dumnezeu Cuvântul întrupat şi făcut om, acelaşi făcător de minuni şi [acelaşi] pătimitor de bunăvoie care a îndurat în trupul Său suferinţele, unul ca acesta să fie anatema.

IV. Dacă cineva spune că unirea lui Dumnezeu Cuvântul cu omul S-a făcut după har sau după lucrare sau după egalitatea demnităţii sau după autoritate, relaţie, afect, virtute sau după bunăvoinţă, ca şi cum Dumnezeu Cuvântul ar fi căutat să fie pe placul omului de la care să aibă o bună şi frumoasă slăvire, precum zice smintitul Teodor; fie după omonimie, potrivit căreia nestorienii numind Iisus şi Hristos pe Dumnezeu Cuvântul, iar pe om luat separat Hristos şi Fiul, vorbind în mod vădit de două persoane se prefac că vorbesc de o singură persoană şi de un singur Hristos numai după numire, cinstire, demnitate şi închinare: dar dacă nu mărturiseşte că unirea lui Dumnezeu Cuvântul cu trupul însufleţit de un suflet raţional şi înţelegător s-a făcut după alcătuire, adică după ipostas, precum au învăţat Sfinţii Părinţi; şi dacă nu mărturiseşte din acest motiv singurul Său ipostas, care este Domnul nostru Iisus Hristos, Unul din Sfânta Treime, unul ca acesta să fie anatema. Căci în multe chipuri a fost înţeleasă această unire; unii urmând nelegiuirea lui Apolinarie şi Eutihie, susţinând dispariţia celor unite, mărturisesc o unire prin amestecare, alţii, gîndind precum Teodor şi Nestorie, adepţi ai despărţirii, introduc o unire prin relaţie. Pe când Sfânta Biserică a lui Dumnezeu respinge nelegiuirea celor două erezii şi mărturiseşte unirea după alcătuire a trupului cu Dumnezeu Cuvântul, adică [unirea] după ipostas. Căci unirea după alcătuire în taina lui Hristos nu numai că păstrează fără amestecare elementele unite, dar nu primeşte nici despărţirea.

V. Dacă cineva înţelege singurul ipostas al Domnului nostru Iisus Hristos ca şi cum ar presupune mai multe ipostasuri şi încearcă prin aceasta să introducă în taina lui Hristos două ipostasuri sau două persoane, şi după ce a introdus două persoane, vorbeşte de o persoană după demnitate, cinstire şi închinare, cum au scris în nebunia lor Teodor şi Nestorie, şi [care] cleveteşte că Sfântul Sinod din Calcedon ar fi folosit expresia un singur ipostas în acelaşi înţeles nelegiuit; şi nu mărturiseşte că Dumnezeu Cuvântul S-a unit cu trupul după ipostas, şi din această pricină este un singur Ipostas sau o singură Persoană, şi că în acest sens Sfântul Sinod din Calcedon a mărturisit un singur ipostas al Domnului nostru Iisus Hristos, unul ca acesta să fie anatema. Căci Sfânta Treime nu a primit adăugare de persoană sau ipostas după întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime.

VI. Dacă cineva spune într-un sens impropriu, nu după adevăr, că Sfânta, Cinstita şi pururea Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu după relaţie, ca şi cum ar fi născut un simplu om şi nu că Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat şi S-a născut din ea, ci, după spusa lor, zămislirea omului este transferată lui Dumnezeu Cuvântul, ca şi cum S-ar fi unit cu omul care S-a născut; şi cleveteşte Sfântul Sinod de la Calcedon, spunând că acela o numeşte pe [Sfânta] Fecioară Născătoare de Dumnezeu în acel înţeles stricat închipuit de Teodor; sau dacă cineva o numeşte născătoare de om sau născătoare de Hristos, ca şi cum Hristos nu ar fi Dumnezeu, dar n-o mărturiseşte pe aceasta cu adevărat şi cu tărie Născătoare de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu Cuvântul născut de Tatăl înainte de veci S-a întrupat din ea la plinirea vremii, şi cu dreaptă credinţă Sfântul Sinod de la Calcedon o mărturiseşte Născătoare de Dumnezeu, unul ca acesta să fie anatema.

VII. Dacă cineva zicând în două firi nu mărturiseşte că în dumnezeire şi omenitate este cunoscut Unul Iisus Hristos, Domnul nostru, ca să arate astfel deosebirea firilor din care S-a făcut fără amestecare unirea de negrăit, fără să Se preschimbe Cuvântul [lui Dumnezeu] în firea trupului şi nici firea trupului să treacă în firea Cuvântului (căci fiecare rămâne ce este în firea sa chiar după unirea ipostatică), dar dacă ia această expresie despre taina lui Hristos în sensul unei împărţiri sau dacă, mărturisind numărul firilor într-Unul Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Cuvântul întrupat, nu înţelege aşa cum trebuie deosebirea firilor din care este alcătuit, deosebire care nu este suprimată prin unire (căci Unul este din ambele firi şi cele două firi [sunt] prin Unul), ci foloseşte numărul pentru a susţine firi deosebite [având] fiecare ipostasul ei, unul caacesta să fie anatema.

VIII. Dacă cineva mărturisind că unirea dumnezeirii cu omenitatea s-a făcut din două firi, sau vorbind de o singură fire întrupată a lui Dumnezeu Cuvîntul nu înţelege aceasta aşa cum ni le-au predanisit Sfinţii Părinţi, adică [în sensul că] unirea după ipostas s-a făcut pornind de la firea dumnezeiască şi cea omenească şi s-a desăvârşit într-Unul Iisus Hristos, sau dacă prin această expresie încearcă să introducă o singură fire sau substanţă a dumnezeirii şi a trupului lui Hristos, unul ca acesta să fie anatema. Căci zicând că S-a unit după ipostas Cuvântul Fiul cel Unul, noi nu afirmăm că s-a produs un fel de contopire reciprocă a firilor, ci credem că s-au unit Cuvântul cu trupul, fiecare dintre firi rămânând ceea ce era. Iată de ce Unul este Hristos, Dumnezeu şi om, acelaşi de-o-fiinţă cu Tatăl după dumnezeire, de-o-fiinţă cu noi după omenitate. Căci Biserica lui Dumnezeu respinge şi anatemizează atât pe cei care taie şi despart în părţi taina dumnezeieştii Iconomii a lui Hristos, cât şi pe cei care introduc [în ea] amestecare.

IX. Dacă cineva spune că Hristos este închinat în două firi, şi de aici introduce două închinări, una [cuvenită] lui Dumnezeu Cuvântul şi a doua [cuvenită] omului; sau dacă cineva, pentru a suprima trupul [Său] şi pentru a introduce amestecul dumnezeirii cu omenitatea, luându-le împreună, închipuie o [singură] fire sau o substanţă, şi se închină astfel lui Hristos, şi nu se închină cu aceeaşi închinare lui Dumnezeu Cuvântul întrupat împreună cu trupul Său, precum a primit Biserica lui Dumnezeu încă de la început, unul ca acesta să fie anatema.

X. Dacă cineva nu mărturiseşte că Cel ce a fost răstignit în trup, Domnul nostru Iisus Hristos, este Dumnezeu adevărat, Domnul slavei şi Unul din Sfânta Treime, unul ca acesta să fie anatema.

XI. Dacă cineva nu dă anatemei pe Arie, pe Eunomie, pe Macedonie, pe Apolinarie, pe Nestorie, pe Eutihie şi pe Origen, împreună cu scrierile lor nelegiuite, şi pe toţi ceilalţi eretici care au fost osândiţi şi anatemizaţi de către Sfânta Biserică Sobornicească şi apostolească şi de cele patru Sfinte Sinoade mai sus numite, şi pe toţi cei care au gândit sau gândesc cele asemenea ereticilor mai sus pomeniţi şi care au rămas în nelegiuirea lor până la moarte, unul ca acesta să fie dat anatemei.

XII. Dacă cineva ia apărarea rău-credinciosului Teodor al Mopsuestiei, cel ce a zis că unul este Dumnezeu Cuvântul şi altul [este] Hristos care, tulburat de patimile sufletului şi de poftele trupului, de cele mai rele eliberându-se câte puţin şi astfel îmbunătăţindu-se prin înaintarea faptelor sale a ajuns fără cusur prin purtarea sa, a fost botezat ca simplu om în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh; şi prin botez s-a învrednicit să primească harul Sfântului Duh şi înfierea şi i se aduce închinare în persoana lui Dumnezeu Cuvântul aidoma unei icoane împărăteşti, şi după înviere a devenit neschimbător în gândurile sale şi cu totul fără de păcat. [Şi iarăşi] a mai zis acelaşi nelegiuit Teodor că unirea dintre Dumnezeu Cuvântul şi Hristos este de acelaşi fel cum [este cea despre care] zice Apostolul pentru bărbat şi femeie: cei doi vor fi un singur trup. Şi pe lângă toate celelalte nenumărate blasfemii a îndrăznit a zice că după înviere, când Domnul a suflat asupra ucenicilor zicând: luaţi Duh Sfânt (Ioan 20, 22), nu le-a dat Sfântul Duh, ci a suflat numai de formă; încă mai zice şi că mărturisirea lui Toma, atunci când [acesta] a atins mâinile şi coasta Domnului după înviere, acele cuvinte: Domnul meu şi Dumnezeul meu! (Ioan 20, 28) Toma nu le-ar fi spus despre Hristos, ci, înspăimântat de minunea învierii, Toma L-a lăudat pe Dumnezeul care L-a înviat pe Hristos. Mai rău încă: în tâlcuirea pe care a dat-o Faptelor Apostolilor, acelaşi Teodor îl compară pe Hristos cu Platon, cu Mani, cu Epicur şi Marcian, zicând că aşa cum fiecare dintre ei, după ce şi-a inventat propria învăţătură i-a făcut pe ucenici să se numească platonicieni, manihei, epicurei şi marcioniţi, tot aşa şi Hristos, după ce Şi-a inventat o învăţătură, I-a numit pe ucenici creştini, după numele Său. Dacă cineva ia apărarea sus numitului, prea necredinciosului Teodor, şi a scrierilor lui nelegiuite prin care el a răspândit blasfemiile de mai sus, cât şi altele nenumărate împotriva Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi dacă nu îl anatemizează pe el, scrierile lui nelegiuite şi pe toţi cei care îl încuviinţează şi îl apără, sau susţin că ideile lui sunt ortodoxe, ca şi pe cei care au scris în apărarea lui şi a scrierilor lui nelegiuite şi pe cei care cugetă sau au cugetat vreodată asemenea lui [Teodor] şi au rămas până la sfârşit întro astfel de erezie, să fie anatema.

XIII. Dacă cineva ia apărarea nelegiuitelor scrieri ale lui Teodoret împotriva credinţei adevărate, împotriva primului Sfânt Sinod din Efes, împotriva Sfântului Chiril şi a celor douăsprezece capete ale sale, şi pe toţi care au scris în apărarea rău-credincioşilor Teodor şi Nestorie, şi a celor care au aceleaşi păreri cu mai sus numiţii Teodor şi Nestorie şi îi primesc pe ei şi rătăcirea lor, şi din această cauză îi numesc necredincioşi pe învăţătorii Bisericii care învaţă unirea lui Dumnezeu Cuvântul după ipostas; dacă nu anatemizează nelegiuitele scrieri şi pe cei care au gândit şi mai gândesc încă unele asemenea, precum şi toate scrierile împotriva dreptei credinţe şi împotriva Sfântului Chiril şi a celor douăsprezece capete ale sale, precum şi cel care a rămas într-o asemenea rătăcire până la moarte, unul ca acesta să fie anatema.

XIV. Dacă cineva ia apărarea epistolei scrise, după cum se zice, de către Ibas către Maris Persul, în care se neagă faptul că Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, [că] S-a făcut om; zicând că cel născut din ea este un simplu om [care este] numit Templu, că unul este Dumnezeu Cuvântul şi altul omul; şi [pe] cel întru sfinţi Chiril, propovăduitorul dreptei credinţe a creştinilor, îl resping ca [fiind] eretic şi pentru că ar fi scris asemenea rău credinciosului Apolinarie; şi acuză cel dintâi Sfânt Sinod din Efes că ar fi osândit să fie depus Nestorie fără judecată şi cercetare; [şi acea epistolă] numeşte cele douăsprezece capete ale celui între sfinţi Chiril necredincioase şi potrivnice dreptei credinţe şi îi îndreptăţeşte pe Teodor şi Nestorie cu învăţăturile şi scrierile lor nelegiuite. Dacă cineva, aşadar, ia apărarea sus numitei epistole şi nu o anatemizează atât pe ea cât şi pe apărătorii ei şi pe cei care zic că este ortodoxă cel puţin în parte, şi pe cei care au scris sau scriu în favoarea acesteia sau a nelegiuirilor din ea, şi pe cei care îndrăznesc s-o încuviinţeze pe ea sau nelegiuirile pe care le conţine, făcând referire la numele Sfinţilor Părinţi şi al Sfântului Sinod din Calcedon, şi rămân întru acestea până la moarte, să fie anatema. După ce noi am mărturisit astfel cele primite din Sfintele Scripturi, din învăţătura Sfinţilor Părinţi şi din cele hotărâte despre una şi aceeaşi credinţă de către cele patru [Sfinte] Sinoade mai sus pomenite; după ce i-am osândit pe eretici şi nelegiuirea lor, şi necredinţa celor care au încuviinţat şi încuviinţează cele trei capete menţionate mai sus, şi care au perseverat şi perseverează în rătăcirea lor; dacă cineva încearcă să transmită, să înveţe sau să scrie ceva potrivnic celor hotărâte de noi, dacă este episcop sau cleric să fie îndepărtat din episcopie sau preoţie, ca unul care lucrează cele străine preoţiei şi rangului bisericesc; dacă este călugăr sau laic, să fie anatema.


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator