Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Învierea lui Hristos, bucuria noastră
 Semnul credinței lucrătoare prin dragoste, gestul de părtășie al darurilor, s-a exersat în preajma Sfintelor Paști printr-o acțiune filantropică la care coparticipant a fost Asociația de Medi...
Cum se distrează copiii de la oraș?
 Încheierea pelerinajului la Slobozia, desfășurat în 22 aprilie 2017, pentru membrii grupului catehetic parohial „Ucenicii sfinților” s-a desfăşurat într-un parc cu loc de joacă pentru copii, ...
Daruri dulci pentru copii și vârstnici
 Prin generozitatea surorii în credință Maria, fiică a satului, la sărbătoarea Sfintei Învieri din anul 2017, copiii și vârstnicii enoriei au primit daruri dulci tradiționale. Generozitat...
Milostenia nu se măsoară după cât de mult dăm
  „Spune-mi, dacă ai şti că oraşul nostru peste un an va fi distrus, dar nu şi alt oraş, unde ţi-ai zidi casa: în acest oraş sau în altul? În altul, fără îndoială. Ei, atunci nu zidi în aceast...
Sinteza filantropiei parohiale din primul trimestru 2017
  Căutând să redescoperim vocaţia noastră de misionari, de mărturisitori şi de vestitori ai iubirii Mântuitorului Iisus Hristos, smerita lucrare de ajutorare a fraților din comunitatea noastră...
Părtășia noastră la lucrarea Bisericii
  Luând aminte la iubirea lui Hristos pentru om să nu fim nepăsători la suferinţa aproapelui nostru îndurerat, flămând şi gol (cf. Matei 25, 35-46) pentru că, spune Părintele Dumitru Stăniloae...
Detalii despre colecta Fondului Central Misionar 2017
Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe Române statornicite în timpul Patriarhului Justinian (1948-1977), cu ocazia sărbătorii numită Duminica Ortodoxiei, se realizează colecta pentru Fondul Centra...
Să protejăm darul cel repede trecător
 Din punct de vedere duhovnicesc, sănătatea face parte dintre lucrurile “de mijloc”, adică cele care în sine nu sunt nici bune, nici rele, ci, “după dispoziția cel...
Nemo recte sine exemplo docetur
"Nimic nu se învaţă corect fără exemple". Aşa gândeau strămoşii latini, punând la temelia actului educativ exemplul concret al comportamentului şi atitudinii reale,...
Parteneriat, mângâiere şi proexistență
  În cadrul parteneriatului parohiei Plevna cu două asociații filantropice din Bucureşti, în ajunul Bobotezei 2017, familiile din enorie, binecuvântate cu mai mulți copi...

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe