Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Cartea Vieții pe înțelesul tuturor
Pr Gabriel Toma: 05-08-2017 11:11:00 in Filantropie
     Cartea Vieții, pomenită în Sfânta Scriptură de 8 ori (Filipeni 4, 3; Apocalipsa 3, 5; 13, 8; 17, 8; 20, 12- 15; 21, 27; 22, 19) definește „pomelnicul” lui Dumnezeu, al tuturor oamenilor credincioși „Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor...Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.” 
    Pentru a fi scris în Cartea Vieții, orice creștin trebuie să se conformeze standardului lui Dumnezeu. Iar acest standard, care nu este altceva decât împlinirea poruncilor Domnului Iisus, împlinit zilnic, atrage în credincios dobândirea asemănării cu Dumnezeu, „Cel ce răsare soarele și peste cei buni și peste cei răi și trimite ploaie și peste cei drepți și peste cei nedrepți”.
    Regulile de comportament creștin au fost sintetizate în poruncile bisericești, ca fapte ale milei trupești și sufletești.



Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator