Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Cu rădăcini în Bărăgan, cu roade în toată lumea- Mihail Vulpescu, mare artist liric (referat pentru aniversarea Protopopiatului Lehliu)
Pr Gabriel Toma: 16-10-2015 07:46:06 in Lumini din trecut

   Orice loc de pe pământ poartă pecetea binecuvântării lui Dumnezeu prin diversitatea darurilor ce-și pot găsi acolo manifestarea.

   Fie că sunt daruri ce privesc lumea fizică (relief, natură, floră, faună, bogății ale solului), fie că sunt binecuvântări întrupate în caracterul  oamenilor (cinste, muncă, perseverență, credincioșie, etc ) sau fie că sunt înzestrări spirituale deosebite, ce lucrează în personalități, nu putem spune, ca teologi, că ar exista vreun loc sau că viețuiesc oameni fără să aibă înzestrarea talanților.

   Conștienți de toate acestea, putem anihila prejudecățile cu măsura răspunsului dat de  Filip la întrebarea lui Natanael „din Nazaret poate fi ceva bun ?...” „Vino și vezi !”

  În Protopopiatul Lehliu istoria nu permite o desfășurare statistică pe mari perioade de timp, urmărind dezvoltarea economică a zonei geografice și apariția unor vârfuri ale vieții material-spirituale, întrucât comunitățile ce o formează nu au nici 200 de ani de existență. Cele câteva localități atestate documentar cu ceva mai mult timp înainte (Belciugatele, Cojești, Dâlga, Făurei, Frăsinet, Fundulea, Gostilele, Gurbănești, Ileana, Lupșanu, Măgureni, Măriuța, Sărulești, Tămădău) se prezintă în analiza istorică prin statutul de moșii, respectiv comunități mici ale lucrătorilor de pământ.

 Cu toate acestea, cuvântul, plin de speranță, al cronicarului „și la Moldova nasc oameni” găsește împlinire și în zona noastră geografică, din care au țâșnit valori importante ale poporului român, cum sunt scriitorul Alexandru Odobescu- al cărui tată a ctitorit biserica din Călăreți, Ionel Perlea- ai cărui înaintași dețineau mari suprafețe de teren agricol în Valea Rusului, Mihail și Traian Vulpescu, fii ai preotului din Lupșanu, și cu siguranță sunt alte și alte valori în diverse domenii ale vieții sociale (universitari, medici, judecători) pe care uitarea îi trece sub nemeritată tăcere.

  Întrucât cei mai apropiați de duhul spiritualității creștine ortodoxe, prin origine, formare și împlinire personală sunt muzicienii Mihail Vulpescu (artist liric, pedagog și folclorist) și fratele său Traian Vulpescu (teoretician, profesor universitar și compozitor) vom încerca scurte schițe de portret.

1. Mihail Vulpescu

 

 

 

născut la 31 decembrie 1888 sau 1 ianuarie 1889[1], în comuna Lupşanu, judeţul Călăraşi, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei preotului Marin Vulpescu și al preotesei Sofia. Cu adânci rădăcini preoțești „după spusele tatălui meu, eram neam vechi, de la Rășinari, ce numărau două veacuri neîntrerupte de preoți din tată–n fiu. De acolo din Transilvania, străbunicii noștri, care erau crescători de vite și în special de oi, s-au stabilit mai întâi la Dâlga, în județul Ialomița, unde formaseră două linii (ulițe) cu neamurile lor numite Vulpani”[2] preotul Marin Vulpescu de la Lupșanu era frate al episcopului de Râmnic, Sofronie Vulpescu. Și din partea mamei, biografia consemnează statutul ei de fiică a preotului Stancu din Boșneagu, la rându-i elev al lui Anton Pann[3]. Tradiția preoțească a familiei Vulpescu urma să-i încadreze în lucrarea duhovnicească și pe marin, Traian și Mihail, ce au urmat cursurile Semninarului Nifon din București, însă doar Marin va îmbrățișa slujirea clericală la altarul bisericii Crețulescu[4].

  Urmează cursul primar la Bucureşti, la Scoala Radu Vodă, fiind coleg de bancă (ce început promițător !) cu un viitor tenor și autor de romanțe, Mihăilescu-Toscani.

  Continuă şcoala la “Seminarul Nifon”. Aici sub conducerea maeștrilor de psaltichie Ștefanache Popescu și Ioan Popescu Pasărea, tânărul Mihail începe să-și descopere vocația interpretativă muzicală, având parte de recunoașterea Mitropolitului Atanasie Mironescu ce „l-a felicitat și binecuvântat auzindu-l cântând în clasă slava Dezbrăcatu-m-au pe mine de hainele mele[5].

  În clasa a VII-a litografiază un repertoriu coral de 400 pagini,  ce cuprindea duete și romanțe, la care se abonaseră toți elevii Seminarului și ai Școlii Normale[6].

  Din anul 1909, în urma examenului de admitere devine student la Conservatorul din Bucureşti, studiind la clasa profesorului Aurel Eliad.

  În această perioadă încep recitalurile şi concertele studentului pe scenele bucureştene, bucurându-se de un larg răsunet, fiind elogiat de presa timpului.

  Publică multe din cîntecele populare din Bărăgan (Bulgăraş de gheaţă rece, Foaie verde grâu mărunt, Se mărită Leana noastră), anunţându-se ca un mare artist, dar şi ca un neobosit culegător al folclorului tăinuit de holdele nesfârşite ale Bărăganului[7].

  După absolvirea Conservatorului, pleacă la Paris, unde vocea sa este remarcată de un profesor care oferea lecţii gratuite de canto. Aceasta îl asigură că în va ajunge la Opera Mare din Paris.5

  Se înscrie pentru admitere la Conservatorul Naţional de Muzică din Paris. Erau 500 de candidaţi pentru opt locuri, dintre care, pentru străini erau rezervate numai două. Înainte de examen, artistul se îmbolnăveşte şi este internat în spital. Un semn providențial de apreciere și ajutor pentru viitorul ce i se prevăzuse, medicul își depășește atribuțiile: riscând, l-a scos din spital în plină febră, pe propria răspundere, şi cu maşina sanitară l-a prezentat la examen, ascunzându-i boala.

  Efortul a meritat, pentru că Mihail Vulpescu a fost admis  pe primul loc[8] sporindu-și în timpul studiilor calitatea intelectuală și valoarea acumulată prin muncă, absolvind Conservatorul Național din Paris și Schola Cantorum ca premiant.

  Din 1915 până în 1920 este tenor la Opera Mare din Paris, apoi la opera din Monte Carlo, între anii 1920-1923 şi în perioada 1924-1925 la opera din Cannes.

  A avut roluri principale în Hamlet, Boris Godunov, Boema, Parsifal, etc.

  Deosebit de interesant este faptul că în aceeași perioadă se aflau la Paris, propagând arta românească, George Enescu, baritonul Edgar Istratty, folcloristul Mihail Vulpescu şi poeta Elena Văcărescu. Baladele şi doinele Bărăganului erau prezente în recitalurile lui. Mărturie a dragostei pentru ţară sunt lucrările tipărite în străinătate despre doina românească şi obiceiurile româneşti. Ca o recunoaştere a deosebitelor merite în domeniul etnografiei a fost alegerea sa ca membru al Societăţii Franceze de Etnografie şi Tradiţiuni Populare.  A fost un mesager al cântecului popular, despre care, la Paris, Thirsot spunea că “dacă ar fi să credem că toate cântecele pe care le-a cântat domnul Vulpescu sunt cu adevărat populare româneşti, ar însemna că România posedă cele mai frumoase cântece populare din lume”.

    În anul 1926 se întoarce în ţară şi, începând cu anul 1928, este profesor de canto la Conservatorul din Bucureşti. Printre studenţii săi se numără Zenaida Paly, Arta Florescu, Şerban Tassian, Mircea Buciu.

  Între anii 1933-1942, după moartea compozitorului Gheorghe Cucu este și profesor de muzică vocală la Seminarul Nifon din Bucureşti. Cântă la Opera, la Ateneul din Bucureşti şi pe scenele multor oraşe din ţară. Nu ocoleşte nici locurile natale, călărăşenii bucurându-se de vocea și talentul lui Mihail Vulpescu.[9]                                  

   Printre lucrările sale demne de remarcat este cea intitulată Gestul Liric tipărită în anul 1947, care este prima lucrare de specialitate apărută în literatura mondială,  în care recomandă: reguli de bază ale artei cântului, reguli pentru arta scenică lirică, studierea emisiei vocale, naturaleţea în cânt, etc.

Preocupându-se de studierea folclorului, scrie mai multe lucrări:

  • Obiceiuri româneşti periodice, publicată la Paris
  • Cântecul popular românesc. O nuntă păgână în comuna Lupşanu, publicată la Bucureşti
  • Culegere de cântece populare, cuprinzând 264 de melodii. În prezent lucrarea se află în manuscris la Institutul de Etnografie şi Folclor Bucureşti. 

  Trece  din viaţa aceasta la 23 August 1956, la Bucureşti în vârstă de 68 de ani.


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator