Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Cinstirea învățăturii Sinodului al șaptelea ecumenic
Administrator: 17-10-2016 11:16:18 in Misiune

  „Sfântul si a toata lumea al saptelea Sinod, s-a tinut la Niceea, a doua oara, în zilele împaratului Constantin si ale Irinei maicii sale; în ale lui Adrian papa Romei si Tarasie al Constantinopolului; Politian al Alexandriei, Teodoret al Antiohiei si Ilie al Ierusalimului. Erau Sfintii Parinti, ce se adunasera acolo, trei sute saizeci si cinci; care s-au strâns împotriva luptatorilor icoanelor si au anatemizat cu scrisoare anume tot eresul si pe capeteniile eresurilor, apoi pe toti luptatorii împotriva icoanelor, poruncind si întarind cu scrisoare, cum ca cel ce nu va cinsti sfintele icoane, este strain de dreapta credinta. ” (Sinaxar)

  Urmarea învățăturii acestui Sfânt și Mare Sinod o împlinim și noi, cei ce sărutăm și în închinăm sfintelor icoane, știind că cinstea acordată icoanei se ridica la chipul cel dintâi; și că cel ce cinstește icoana, cinstește pe însusi cel ce este înfațișat în aceasta. 

  Spre mărturie prin faptă, a acestei sfinte și plăcute lui Dumnezeu învățături, după Sfânta Liturghie duminicală din 16 octombrie 2016, s-a sfințit o preafrumoasă icoană a Doamnei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, numită „Egumena mănăstirilor”, dăruită bisericii parohiale de un fiu al satului. 

   După rânduiala sfințirii icoanei ne-am rugat cu cuvintele Rugăciunii către Maica Domnului, Egumena mănăstirilor.

   Sărutând mâinile Măicuței noastre, o credem și o mărturisim a fi Maica celui Preacurat, cerând mijlocire pentru noi, cei păcătoși, căci mult pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea Stăpânului.


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe