Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Tipare arhetipale în Ortodoxie
Administrator: 15-05-2017 07:37:07 in Misiune

"De 86 de ani slujesc lui Hristos şi nu mi-a făcut nici un rău. Cum să-L hulesc cu cuvinte necinstite pe Împăratul meu, Care până acum bine m-a păzit?"

  Aceste cuvinte, ale Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei (ce a fost mucenicit între anii 155 și 167), prin care a pecetluit credința adevărată în Dumnezeul cel Viu și Adevărat, sunt mărturisite și astăzi de vârstnicii comunităților sătești, cărora li se „propune” un „gratuit studiu biblic la domiciliu”. Asemeni vederii unei reptile, credincioșii tresar la auzul numelui unui dumnezeu mincinos (propovăduit, de itineranți propagandiști, cu mult zel) și declară (spre mântuire) „la vârsta mea să-mi schimb credința?”

  Asemeni credincioșilor din antichitatea creștină, enoriașii de azi, statorniciți în cunoașterea Sfintei Treimi și părtași bunătăților lui Dumnezeu, declară (tot prin cuvintele Sfântului Policarp) uimirea și indignarea, așa cum descriu istoricii: 

Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenție cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mărturisi în fața lui Dumnezeu, că dacă acest sfânt și binecuvântat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat și și-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe