Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Săptămâna duhovnicească (IV)
Administrator: 18-06-2017 07:37:36 in Misiune

 În dimineața zilei de vineri, 15 iunie 2017, în biserica parohială s-a oficiat Acatistul Sf Petru și Pavel.

 Lecturând viața Sfântului Tihon, episcopul Amathundei, am putut înțelege sensul autentic al milosteniei ce se cere a fi  lucrată în timpul postului.

 Când era încă tânăr, petrecând lângă părinţi, în casa sa, l-a pus tatăl sau să vândă pâine, aceasta fiind meseria lui, ca, din vânzarea pâinii, să-şi hrănească a sa casă. Iar fericitul tânăr dădea pâine la săraci, fără de plată. Şi, dacă a aflat de aceasta, tatăl său a început a se necăji şi a se mânia asupra lui, şi-l certa pe el, iar tânărul, fiind însufleţit de Dumnezeu, îi zicea: "De ce te mâhneşti, tată, ca şi când ai fi suferit vreo pagubă? Pâinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu şi am cuvântul Lui, cel nemincinos, care zice, în sfintele cărţi, că cel ce dă lui Dumnezeu, va primi însutit, iar, de nu crezi cele grăite, să mergem la hambar şi vei vedea acolo cum Dumnezeu dă datoria Sa, celor ce i-au dat Lui cu împrumut." Aceasta zicând, a mers cu tatăl la hambar şi, când a deschis uşa, a aflat cămara, care era, mai înainte, deşartă, plină de grâu curat. Tatăl său s-a mirat şi, căzând, s-a închinat lui Dumnezeu, cu mare spaimă. Dintr-acea vreme, tatăl nu mai oprea pe fiul său să împartă pâini la săraci, câte va voi. 


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe