Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
...care s-a strămutat la lăcașul de veci în anul 1504, luna iulie, ziua 2 de marți, în ceasul al patrulea din zi
Administrator: 06-07-2017 08:30:16 in Misiune

Sfântului ŞTEFAN CEL MARE AL MOLDOVEI, voievodul de neam musatin, pentru tăria credinţei sale în Hristos, pentru mulţimea faptelor sale creştineşti, pentru măreţia actelor sale de vitejie, de apărător al Bisericii strămoşeşti şi al hotarelor patriei, poporul român de pretutindeni i-a înălţat în adâncul conştiintei sale un altar de preamărire cuvenită, un monument mai trainic decât orice granit. Prin acest monument nepieritor, închegată din virtuţile strălucitului voievod, acesta este ridicat în cinstire şi preaslăvire, este privit asemenea sfinţilor şi aşezat în rândurile binecredinciosilor apărători ai Bisericii şi ocrotitori ai dreptei credinţe.   Peste ani şi veacuri el a fost şi este în conştiinţa poporului asemeni Sfântului Împărat Constantin cel Mare, asemeni lui Justinian cel Mare. Prin actul solemn al canonizării sale oficiale, Sfântul şi îndreptătorul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pronunţa recunoaşterea şi mărturisirea sobornicească a faptului de conştiinţă istorică şi creştină că poporul nostru a păstrat neîntrerupt vreme de cinci secole candela aprinsă la Putna, locul odihnei veşnice întru slavă a marelui Ştefan, i-a păstrat chipul - icoană, într-o lumină limpede şi în toată strălucirea ei: "Un om minunat, un sfânt cum nu mai poate răsări altul, izvorul a toată vitejia, fântâna tuturor dreptăţilor, marea bunătăţilor". Sfântul Ştefan cel Mare este şi rămâne în istoria noastră simbolul voievodului creştin, neînfricatul apărător al credinţei ortodoxe şi al patriei sale, straja dârză în faţa duşmanilor care ameninţau sau cotropeau ţara pustiind dintr-o zare sau alta, "sfânt şi împărat al românimii",   al tuturor celor care "cuminecă" în această limbă , limbă în care poporul nostru vreme de două milenii s-a bucurat, a plâns şi s-a rugat. În chipul marelui voievod Ştefan al Moldovei, neamul nostru din toate hotarele sale străvechi şi-a recunoscut cea mai înaltă întrupare a propriilor însuşiri şi năzuinţe, proiectându-le pe fundalul creştin şi încă de atunci într-un orizont ecumenic. S-ar cuveni astfel ca însăşi conştiinţa europeană să recunoască meritul său deosebit în apărarea creştinătăţii la porţile Orientului. A purtat un lung şir de războaie sub stindardul unei singure lupte, lupta pentru "Lege", în înţeles spiritual, apărându-şi neamul împotriva veleităţilor eterodoxe din jur, împotriva semilunei care primejduia întregul continent. Pentru acest lucru se cuvine, acum şi mereu, să luăm aminte la îndemnurile acelor străbuni care în scrierile lor subliniau adânca povaţă a cugetului, de a vedea în virtuţile de  

 Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui! 

 Preaslăvitul Ştefan Vodă al Moldovei s-a născut din binecredinciosii creştini Bogdan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Muşatinilor, şi din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor, care după uciderea mişelească a soţului său la Reuseni a îmbrăcat haine cernite, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu pentru fericita odihnă în împărăţia cerurilor a dreptcredinciosului voievod şi pentru ca Atotputernicul să-şi reverse harul şi ocrotirea Sa asupra fiului Ştefan. Ca vrednic vlăstar domnesc, Ştefan a primit o temeinică educaţie în spiritul cuvenit, cel al credinţei străbune, al respectului datinilor şi rânduielilor neamului şi a fost instruit în mânuirea armelor epocii. Făcea parte din spiţa acelor "fericite odrasle" muşatine şi basarabe, a avut aşadar "rădăcini sfinte", dar a avut parte şi de educatori buni, învăţând "Legea" de la aceştia; nu doar a primit-o, ci s-a întemeiat în ea, "cu încredere şi încredinţat fiind de al ei folos, au ţinut-o". Tradiţia spune că viitorul voievod al Moldovei mergea încă de tânăr la cuviosul David Daniil Sihastru. Unele izvoare spun că erau rude mai îndepărtate, fapt ce ar explica şi încrederea pe care o avea Ştefan în Sfântul Cuvios Daniil, de la care primise deopotrivă învăţătură aleasă şi cea mai înţeleaptă sfătuire duhovnicească. Mai presus de toate, însă, i-a fost arătată drept pildă virtutea virtuţilor, frica de Dumnezeu, cea care l-a călăuzit de-a lungul întregii vieţi, până în cea din urmă clipă. După noaptea de groază de la Reuseni, rămas orfan de domnescul său părinte, înspăimântat şi neajutorat a mers la pustnicul Daniil, singurul în stare să-i dea îmbărbătare şi povaţă înţeleaptă, credinţă tare în Dumnezeu şi nădejde în zile mai bune. După un răstimp de pribegie peste hotarele Moldovei, la timpul cuvenit, cu ajutorul lui Dumnezeu a revenit în moşia strămoşească, iar după două confruntări de arme ocupă tronul domnesc de la Suceava  în anul 1457. În drum spre cetatea de scaun, trecerea pe la Borzestii copilăriei sale i-a putut insufla puteri sufleteşti, nădejdi noi şi hotărâre nestrămutată în slujirea ţării şi a credinţei străbune. Înţeleptul mitropolit de atunci al Moldovei, Teoctist, l-a miruit în numele Celui Atotputernic, în faţa norodului, "la Direptate, pe Siret". Toţi cei ce se aflau de faţă, înalţi sfetnici, clerici, târgoveţi şi oameni de rând, au strigat într-un glas: "Întru mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti, Măria Ta!". Cu adevărat, îndelungaţi şi binecuvântaţi ani, aproape jumătate de veac a cârmuit cu înţelepciune, dar şi cu jertfe. 

 Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui! 

 În îndelungata şi rodnica sa domnie, Ştefan cel Mare dovedeşte o iscusinţă pe măsura destinului său de "ales al Domnului". Pe de o parte respectă cu sfinţenie trecutul, cu izbânzile, cu durerile şi învăţămintele lui, pe de altă parte are deschidere spre lumea şi gândirea timpului său, adoptă principii noi de domnie, ştiind că nu era de-ajuns sfatul boierilor, că sprijinul său temeinic era mulţimea oamenilor de rând, cei care se dovedeau bravi oşteni în ceasurile   de grea cumpănă pentru ţară. Chezăşie în toate nu putea fi însă decât credinţa fără clintire în Dumnezeu şi datoria sa de slujire a neamului. 

   Evlaviosul domn Ştefan era un chibzuit păstrător de datini şi un zelos ctitor de ţară. S-a jertfit deopotrivă pentru Biserica străbună şi pentru apărarea gliei între hotarele moştenite. Pentru toate, încă în viaţă fiind, obştea creştinească din Moldova, cronicarii timpului, i-au aşezat cu smerenie şi recunoştinţă pe frunte nimbul sfinţeniei desăvârşindu-i gloria în apusul vieţii. 

 Nu numai pentru ţara Moldovei, dar pentru întreg Sud-Estul european, cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea, când a cârmuit cu neostenită destoinicie acest ales al lui Dumnezeu, era o perioadă de istorie zbuciumată, cu învolburări ameninţătoare. Cu patru ani înainte de urcarea lui Ştefan cel Mare pe tronul Moldovei, în 1453, cucerirea Constantinopolului de către musulmani constituia un moment istoric crucial, o lovitură fatală în inima Creştinătăţii şi o primejdie ce nu putea lăsa răgaz de gândire sau odihnă celui rânduit de Dumnezeu să vegheze cu Sfânta Cruce într-o mână şi cu sabia în cealaltă, aici, la "poarta Creştinătăţii". 

La inceputul domniei binecredinciosului Stefan Voievod, Tarile Romane, Moldova cu deosebire, reprezentau un punct de reazim si de intarire a Ortodoxiei. Domnitorul moldovean oferea ajutoare substantiale si multiple Athosului si intregului Rasarit crestin. Istoria mentioneaza in amanunt relatiile sale binefacatoare cu Ohrida, cu Sarbii si cu Kievul, cu Moscova si cu dreptmaritorii crestini din Pocutia.

Sprijinit de mitropolitii Moldovei Teoctist si Gheorghe "cel batran", de episcopii locului, de clerici si de intregul popor, Stefan cel Mare a depus mari stradanii pentru a pastra si a duce mai departe mostenirea primita, sub raport religios, spiritual, cultural, artistic, dar si in domeniul politic. Este mostenirea autohtona, dar si mostenirea de inalta spiritualitate a Bizantului, putand spune aslfel ca prin virtutile si harul Sfantului Voievod Stefan cel Mare al Moldovei se prefigurau cu vigoare neindoielnica trasaturile fundamentele ce au determinat acel grandios "Bizant dupa Bizant".

Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui!

Inca din primii ani ai domniei lui Stefan cel Mare primejdiile de la hotarele tarii erau amenintatoare. Dupa caderea Constantinopolului ostile turcesti se apropiau de malurile Dunarii, cautand sa deschida drum Semilunei catre largul Europei, ravnind spre orasele Italiei si ale Frantei, spre burgurile de pe Rin si spre zidurile Vienei. Prin pozitia sa geografica, Moldova se vedea confruntata inaintea oricarei alte tari europene cu primejdia otomana. In chip firesc, nu numai pamantul tarii era amenintat, dar si credinta noastra crestina, Sfanta Biserica a neamului. Binecuvantarea lui Dumnezeu s-a intrupat in chipul acestui voievod, plin de credinta si virtute, plin de barbatie si avand puterea de a-si imbarbata ostenii. El s-a dovedit crestin desavarsit, un mare domnitor si stralucit conducator de osti, nebiruit protector al dumnezeiescului asezamant care este Biserica neamului. Aparandu-si tara impotriva turcilor, luptand pentru neatarnarea Moldovei, el apara Biserica stramoseasca si insasi credinta ortodoxa.

 

Faptul ca Stefan Voda a purtat atat de numeroase razboaie, departe de a insemna o invinuire, a reprezentat meritul nepretuit si virtutea sa, pentru ca toate bataliile purtale au insemnat tot atatea indatoriri de aparare, de fiecare data trebuind sa raspunda agresiunilor, invaziilor, planurilor ucigase de cotropire si pustiire. Chiar si conflictele cu domnitorii munteni erau determinate de prezenta si actiunea turcilor invadatori, impotriva acestora domnitorul moldovean dorind sa stabileasca alianta intre frati, stiind ca o alianta a celor doua state romanesti ar fi constituit o puternica opozitie in fata dusmanului comun.

Voievodul Moldovei, in vinele caruia curgea sange musatin si basarab, a dovedit in fiecare gest si in fiecare din actiunile sale iubirea de neam si cinstirea strabunilor. Slujirea Sfintei Biserici, alaturi de cei chemati sa o savarseasca in sfintele altare, alaturi de osteni si de poporul intreg, era un scop fundamental, era o ratiune a existentei sale. Nenumarate documente ale cancelariei domnesti stau marturie peste veacuri: "Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei, care arzand de dumnezeiasca credinta si iubire al cuvantului lui Dumnezeu fiind ..." este mentiunea care adevereste ctitorirea scrierii unui torn in anul 1475, scriere care cuprinde Cuvintele pustnicesti ale Avvei Dororei. In 1479, inaltand ziduri puternice de aparare la Cetalea Alba, gandul ctitorului este daruit lui Dumnezeu: "In zilele binecinstitorului si de Hristos iubitorului si de Dumnezeu daruitului si de toala lauda vrednicul Io Stefan voievod ..., a inceput si sfarsit acest zid". In pisania bisericii mari din Manastirea Neamtu, din 1497, citim: "Doamne Hristoase, primeste biserica aceasta, pe care am zidit-o cu ajutorul Tau, intru slava si cinstea Sfintei si slavitei Tale Inaltari de la pamant la cer; si Tu, Stapane, acopera-ne cu mila Ta de acum si pana in veac. Io Stefan Voievod ...". Insemnarea de pe celebrul Tetraevanghel din 1502 glasuieste: "Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn Tarii Moldovei ... si iubitor al cuvintelor lui Hristos, pentru a Carui dragoste a tanjit si cu ravna a dat de s-a scris acest Tetraevanghel si l-a ferecat si l-a daruit intru ruga sa siesi ... la Sfantul Munte ...".

Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!

Intr-o pagina de antologie a panegiricului ortodox romanesc citim: "Dar pentru acea ravna pe care o avea Stefan Voda spre intarirea Legii, ce vom zice ? Ca nu da somn ochilor sai, nici genelor sale dormitare. Aceasta gandea, aceasta judeca, catre aceasta se nevoia, ca Biserica lui Hristos sa se mareasca si sa se lateasca ... Insa ce ne trebuie atatea cuvinte, ca si cand ar fi vreo indoiala asupra credintei lui, cu care s-au adapat din curatele si neamestecatele izvoare a pravoslavnicei Biserici din copilaria lui ? Si nici eresurile cele inselatoare, nici focul varstei tineresti n-au putut-o sminti, ci au ramas intarit pe piatra care este Hristos pe a Carui cruce de-a pururea imbratisata, la pieptul lui tinand, viata sa Lui au inchinat-o, nadejde neincetata printr-insul la Parintele veacurilor avand, prin Care pe toti vrajmasii sai au biruit, au infrant, au surpat".

 

Stefan cel Mare cunostea si traia profund invatatura noastra crestina. A dovedit ca intelegea profund insemnatatea faptei crestine. Credinta fara fapte este "ca un trup fara suflet", iar el, stiind insemnatatea faptei, "cu dorirea era pentru fapte si cu nevointa era ca sa le savarseasca. Si cu cat mantuirea sufleteasca ii era dorita, cu atata silinta lui era aprinsa si de-a pururea cauta orice loc, orice vreme i s-ar intampla indemana sa n-o lase in desert sa treaca". El stia, crestineste chibzuind, ca "faptele credintei" sunt mai mari decat "faptele lumesti". Dar daca Stefan voievod ar fi judecat si apreciat in istorie "numai pentru faptele lui cele lumesti, putina este lauda care curand trecand in intunericul uitarii se pierde. Dar cu atata marirea lui mai vesnica este si mai luminata, cu cat nu dintru a lumii, ci din plinirea poruncilor lui Hristos, Imparatul veacurilor au agonisit-o"; asadar, "toate faptele lui Stefan Voda, ori despre care parte se vor cauta, sunt minunate toate darurile lui covarsitoare". La curtea voievodului, "dreptatea pe scaun imparatea, si nu ea lui, ci ei supus si slujitor era"si asemenea ravnea sa fie in intreaga tara. Se stie cat este de greu ca stapanitorii sa fie drepti, dar tocmai pentru ca este atat de greu, cu atat sunt mai de lauda cand sunt drepti. "Dar noi, pentru Stefan Voda ce vom zice atuncea cand il stim drept judecator si dreptatea lui Dumnezeu cel nemuritor laudata ? Un stapanitor stramb faca toate faptele celelalte ale legii, sa umple lumea de milostenii, acelea nu numai ca nu-i folosesc, inca intru pomenirea uraciunii raman si pe toate bunatatile lor lacramile si suspinurile celor asupriti le sterg ..., dupa cum si singura dreptatea pe toate celelalte pacate le sterge si curat inaintea lui Dumnezeu il pune".

Stefan Voda cel Sfant dovedea ca stie sa biruiasca mandria, dar din taria fiintei sale pe vrajmasi sfarama. Pe de alta parte, el stia ca nu sabiei, ci rugii, nu taberei, ci Bisericii se cuvine a-si pleca cugetul. "Cine ar putea crede de nu asa s-ar fi intamplat, ca o tara mica ca Moldova ar fi putut birui acea imparatie care peste multe scaune rasturnate puterea sa au intarit ? Nu se poate asemana biruinta aceasta cu cele mai stralucile izbanzi a norodului lui Dumnezeu ?... Nu se vede ca lumina zilei bunatatea celui ce s-au invrednicit ajutorului de Sus ?"

Plina de semnificatie duhovniceasca este ruga Sfantului Stefan cel Mare infatisata pe steagul biruintelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe "purtatorul de biruinta" ucigand balaurul cel cu multe capete. "O, rabdatorule de patimi si purtatorule de biruinta, Mare Mucenic Gheorghe, care in nevoi si nenorociri esti grabnic aparator si ajutator si celor necajiti bucurie nespusa, primeste de la noi si aceasta rugaciune a smeritului robului Tau, domnul Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei ...".

Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!

Toata straduinta si tot rodul gandurilor si lucrarilor sale, Voievodul Stefan lui Dumnezeu le inchina. "Patruzeci si patru de manastiri si biserici au ridicat in Moldova". Unii dintre vrednicii ierarhi ai Bisericii noastre au subliniat faptul ca "rugaciunile inaltate catre Dumnezeu de catre slujitorii Altarului in aceste sfinte biserici, precum si sfanta jertfa ce s-au adus in acel lung timp pentru sufletul fericitului lor ctitor, negresit i-au castigat iertarea pacatelor. In aceasta credinta a impodobit el pamantul tarii cu biserici si credinta lui l-a mantuit".

 

Alaturi de vitejia bratului si inlelepciunea hotararilor, totdeauna l-a impodobit cugetul dreptatii, bunatatea si smerenia. Viata sa niciodata nu si-a curatat-o. Cu sabia in mana insasi moartea infrunta. Cu picioarele sale pururea pe piatra "ajutorului de Sus statea". Dupa orice lupta, "indata alerga cu mainile intinse la Altarul lui Dumnezeu, Ingenunchia si striga din adancul inimii: "Tu ai biruit, Doamne, a Ta este biruinta ... Viteazul acesta este mai puternic cu rugaciunea pe buzele sale". Chiar si in vremea infrangerii de la Razboieni, tot la Dumnezeu a alergat, "la acel loc necalcat de urme omenesti ..., catre acel sihastru (Daniil) Stefan a nazuit si plecand armele patrahilului, din codri cauta si aducea biruinte in tabere, cu lacrimile pe obraz zicand: Parinte, roaga sa biruim! si sa se cunoasca faptul ca biruintele nu sunt ale oamenilor, ci ale lui Dumnezeu". Stefan Voda "bun domn si adevarat crestin prin fapta s-a aratat. Tara a usurat-o, obiceiurile bune a intarit si dreapta credinta a pazit". Voievodul Stefan cel Mare si Sfant cu vitejie tara a aparat, cu intelepciune a chivernisit-o si "cat a trait volnicia si fericirea poporului a inflorit si toate lucrarile lui cu credinta lui Hristos le-a pecetluit".

Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!

La Manastirea Putna se pastreaza cu cea mai mare evlavie cateva sfinte vestigii: o cruce cu miner si tripticul Deisis. trei sfinte icoane pentru rugaciuni staruitoare de implorare a ajutorului dumnezeiesc, sfinte obiecte liturgice pe care le purta oricand in calatorie, prin tara si la hotare, pe campurile de lupta, fara a se desparti vreodata de ele, Voievodul Stefan al Moldovei.

 

Cronicile si traditia arata cum din vreme in vreme Stefan Voda pleca de la Suceava la Putna sau la alte ctitorii, insotit de putini curteni si ramanea catva timp, ori numai in trecere, se ruga in taina, sau participa la slujbe de zi si de noapte cu obstea sfantului locas. Postea in timpul campaniilor si al bataliilor, cerand curtenilor, sfetnicilor si oastei sa faca la fel ... Cu adanca evlavie si infricosare se impartasea cu preacinstitele si de viata facatoarele Sfinte Taine. Era milostiv si indelung sfatuitor, "la neputintele noastre ajutand, slabiciunea noastre ridicand, cu durere de maica pe acela mustra, pe acesta mangaia, pe unii incalzea, pe altii ii hranea". Cunostea puterea si binefacerile smereniei: "Biruitor l-ati vazut, dar mandru niciodata, atunci cand calca cerbicia vrajmasului era plin de smerenie", plecandu-se spre cel neajutorat si nedreptatit "ca o apa limpede si rece pre cei topiti de arsitele lipsei racorea".

Faptele sale l-au aratat pe Sfantul Voievod Stefan cel Mare ca era pe deplin constient de rolul sau de aparator al crestinatatii in Moldova si departe, dincolo de hotare. Aceasta se citeste cu cea mai mare limpezime din Scrisoarea pe care o adresa in 1475 ianuarie 25, catre principii crestini ai Europei, dupa biruinta dobandita impotriva turcilor la Podu-Inalt langa Vaslui. In aceasta epistola isi marturiseste credinta si faptele, dragostea profunda intru Hristos, solicitand ajutoare pentru confruntarile viitoare, in slujba crestinatatii. "Noi, Stefan Voievod, va spun ca necredinciosul imparat al turcilor a fost de multa vreme si este inca pierzatorul intregii crestinatali si in fiecare zi se gandeste cum ar putea sa supuie si sa nimiceasca toata crestinatatea ... Susnumitul a trimis in tara noastra si impotriva noastra o mare ostire ... Auzind si vazand noi acestea, am luat sabia in mana si cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am biruit si i-am calcat in picioare. Pentru care lucru, laudat fie Domnul Dumnezeul nostru. Tara noastra este poarta crestinatatii pe care Dumnezeu a ferit-o pana acum. Dar daca aceasta poarta, care este tara noastra, va fi pierduta, Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva atunci toata crestinatatea va fi in mare primejdie ... Noi, din partea noastra, fagaduim pe credinta noastra crestineasca si cu juramantul domniei noastre ca vom sta in picioare si ne vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru".

Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!

Ocrotitoare permanent, mana nevazuta a lui Dumnezeu a lucrat pururea in viata si faptele prea evlaviosului voievod al Moldovei. Vechile traditii istorice ale Moldovei aduc marturie ca in lupta cu polonii, la Codrii Cosminului, la 26 octombrie 1497 soarta armelor era de partea marelui voievod Stefan. In ziua aceea de joi, inainte de inceperea bataliei, cand preotii ce insoteau ostirea slujisera Sfanta Liturghie langa flamura domneasca, lui Stefan Voda biruinta i s-a aratat in vedenie, deasupra ostenilor lui venindu-i intr-ajutor Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, calare si inarmat ca un viteaz, spre izbanda oastei moldovene. Alta data, la Ramnic, Stefan Voda a primit de asemenea cerescul ajutor, acum prin Sfantul Mucenic ostean Procopie. Inscriptia bisericii din Milisauti-Suceava arata: "In anul 1481, luna lui iulie 8, in ziua Sfantului Mare Mucenic Procopie, Io Stefan Voievod ... a facut razboi la Ramnic cu Basarab Voievod cel Tanar ... si a ajutat Dumnezeu pe Stefan Voievod si a biruit ... De aceea, Stefan Voievod a binevoit a zidi biserica aceasta intru numele Sfantului Mare Mucenic Procopie ...". Traditia consemnata de cronicarul Grigore Ureche istoriseste ca, "in timpul acestei lupte, Stefan cel Mare a vazut in chip minunat pe Sfantul Mare, Mucenic Procopie, umbland deasupra razboiului calare si inarmat ca un viteaz fiind intrajutor lui Stefan Voda, dand valva ostii lui".

 

Ar trebui sa vedem ca, intr-un anumit fel, vremurile lui Stefan ce Mare si Sfant se asemanau cu cele ale Sfantului Imparat Constantin cel Mare, caruia in chip minunat i s-a aratat Sfanta Cruce pe cer, inconjurata de cuvintele dunmezeiescului indemn: "Prin acest semn vei invinge!". Sfanta Cruce a fost totdeauna arma nebiruita a Voievodului Stefan. Credinta si convingerea lui a fost ca nici o sabie nu poate apara fara ajutorul crucii. Acest lucru l-a determinat sa dea bisericii de la Patrauti-Suceava hramul Inaltarea Sfintei Cruci. Aici, in pronaos pe peretele de apus se remarca in fresca tema "Aflarea Sfintei Cruci" de catre Sfantul Constantin cel Mare, compozitie in care cercetatorii artei noastre religioase vad o transpunere a razboaielor lui Stefan Voda pentru apararea crestinatatii. Tot Sfintei Cruci a inchinat slavitul Domn Stefan si biserica zidita la Volovat in anii 1500-1502.

In scopul apararii credintei ortodoxe si a gliei strabune, Sfantului Stefan Voievod a trimis o Epistola marelui cneaz Ivan III de la Moscova, memoriu in care se oglindesc framantarile si nazuintele marelui nostru voievod. Pune in lumina nevoia de a se consolida in Europa o unitate politica a tarilor crestine, o unitate puternica, spre a fi ca un zid de rezistenta in fata primejdiei musulmane, alcatuita din Turcia si Hanatul tatarilor; Stefan arata cu adanca ingrijorare ca Moldova este in mare primejdie din aceasta cauza. Deplange caderea Constantinopolului, "pentru pacatele noastre", si incheie cu trista constatare: "in aceste parti eu am ramas singur" in fata unei atat de mari primejdii. Dar cel Atotputernic nu l-a parasit pururea.

Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!

Povara anilor, greutatile de neinchipuit ale atator razboaie, acea rana nevindecata de la picior capatata inca din tinerete intr-o lupta la Cetatea Alba, podagra care l-a chinuit doi ani inainte de a trece la cele vesnice in 1504, n-au putut sa infrana virtutea maritului Voievod Stefan, care mereu, cu mintea si cu inima era neinfricat aparator al hotarelor, al libertatii tarii si al credintei. S-a stins la varsta de peste 70 de ani, inconjurat de netarmurita iubire a familiei, a sfetnicilor, a oastei si a intregului popor "care-l cinstea ca pe un Mesia". Intr-un basorelief de la manastirea atonita Vatoped caci si acolo Stefan Voievod s-a numarat printre ctitori, este infatisat ca un principe in varsta inaintata, pe chip se descifreaza oboseala unei vieti atat de zbuciumate. Dar intreaga sa viata si in indelungata domnie pe care Dumnezeu i-a randuit-o si-a indeplinit datoria in cea mai inalta masura.

 

Cand si-a simtit sfarsitul aproape, la 2 februarie 1503, binecredinciosul Stefan Voda a intocmit un hrisov cu semnificatii testamentare: "In numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh, Troita Sfanta de-o-fiinta si nedespartita. Iata eu, robul Stapanului meu Iisus Hristos, Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, facem cunoscut, cu aceasta carte a noastra, tuturor celor care o vor vedea, sau o vor auzi citindu-se, ca a binevoit domnia mea cu a noastra bunavointa si cu inima luminata si curata si din toata bunavoia noastra si cu ajutorul lui Dumnezeu, si am facut pentru pomenirea sfant-raposatilor inaintasi bunici si parinti ai nostri, si pentru sanatatea si mantuirea copiilor nostri, si am intarit prin acest privilegiu Manastirii Putna, unde este hramul Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu ..."

Venind sfarsitul zilelor sale, binecredinciosul Voievod Stefan nu a putut vedea incheiat de scris Tetraevanghelul pe care incepuse sa-l ctitoreasca in primele luni ale anului 1504: "Io Stefan Voievod ... care aprins de dumnezeiasca dorinta si iubitor al cuvintelor lui Hristos fiind, cu ravna a dat si a scris aceasta. Si apoi l-a aflat moartea. Iar fiul sau, Bogdan Voievod, a ferecat acest Tetraevanghel ... si l-a dat bisericii de la curtile din Harlau ... 1504, luna noiembrie 24".

S-a stins incet din viata aceasta pamanteasca voievodul cel preaevlavios si a fost plans de tara intreaga careia ii lasa amintirea de nesters a unei domnii lungi si stralucite, a unei bunatati luminate, pe care n-o covarsea decat iubirea pentru neamul si pamantul romanesc, pe care le-a aparat cu bratul sau neinvins vreme de o jumatate de veac, trecand prin vremuri vitrege si prin greutati fara de seama.

In Letopisetul anonim al Moldovei se afla mentiuni deosebit de interesante in legatura cu acea sfanta si neuitata zi de 2 Iulie 1504. S-au intamplat atunci fapte si semne prevestitoare ale marelui eveniment: "A fost in acelasi an, inainte de moartea lui, iarna grea si foarte aspra, cum nu fusese niciodata si au fost in timpul verii ploi mari si revarsari de ape ..."

Daca pe marmura sacra de la Putna nu este sapata si ziua de hotar, "2 iulie 1504, ea se afla insa mentionata pe Acoperamantul acestei lespezi: "Io Bogdan Voievod din mila lui Dumnezeu domnul Tarii Moldovei, a infrumusetat si a acoperit cu acest acoperamant mormantul tatalui sau, Io Stefan Voievod, cel care a domnit in Tara Moldovei 47 de ani si trei luni, care s-a stramutat la lacasul de veci in anul 1504, luna iulie, ziua 2 de marti, in ceasul al patrulea din zi."

Despre acea neuitata si sfanta "stramutare", cronicarul Grigore Ureche stia si arata spre stiinta tuturor: "Pre Stefan Voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire, in Putna, care era zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunosteau toti ca s-au scapatu de mult bine si de multa aparatura ...".

Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!

Marii nostri istorici, analizand si comparand scrierile si traditiile, cronicile si documentele despre evlaviosul Stefan Voievod, au remarcat ca putini au fost in istoria omenirii carmuitorii care sa fi fost descrisi de contemporanii lor in chip atat de elogios. Chiar si cronicarii tarilor cu care a purtat razboaie nu i-au scazut valoarea, scotand in relief marile sale virtuti. Iar pentru poporul nostru, pentru Biserica noastra ortodoxa, el este eroul si sfantul in fata caruia ne plecam fruntile si ne smerim cugetul in rugaciune.

 

Cronica Moldovei acelui timp, care se oprea la anul 1504, consemneaza momentele istorice ale epocii: consolidarea puterii centrale si lupta Domnului Moldovei in fruntea ostenilor lui impotriva turcilor, pentru libertalea tarii si apararea credintei. Cronica arata ca Voievodul Stefan este alesul si unsul lui Dumnezeu, puternic, viteaz si evlavios. Pentru cronicarul anonim, toate tarile crestine formeaza o unitate: crestinatatea. Iar ceea ce ne intereseaza in chip deosebit pe noi acum este faptul ca aceasta cronica slava, oglindind opinia vremii il numeste pe slavitul Stefan Voievodul "un sfant purtator de biruinta pentru credinta", asa cum se putea spune numai despre marii luptatori pentru apararea credintei. Sfintii care au fost in viata lor luptatori, osteni viteji, se pictau in aproape toate bisericile in acea vreme. La Voronet sunt infatisati sfintii mari purtatori de biruinta: Gheorghe, Eustatie, Mercurie, Mina, Artenie, Govdelie. O deosebita semnificalie au cele doua cavalcade pictate pe peretii sfintelor locasuri de la Patrauti si Arbure.

In scena Aratarea Sfintei Cruci de la Patrauti, sunt infatisati saisprezece sfinti militari pe cai, intre care, Gheorghe, Dimitrie, Nestor, Procopie, Teodor Tiron, Mercurie, in fruntea lor fiind Arhanghelul Mihail. Un personaj principal in aceasta compozitie picturala este Sfantul Imparat Constantin cel Mare, ceea ce are un talc istoric deosebit. Marele bizantinolog Andre Grabar a vazut in aceasta cavalcada un indemn la cruciada impotriva turcilor, indemn pe care purtatorul de biruinta Stefan Voievodul l-a adresat in repetate randuri intregii crestinitati a vremii. Scena avea drept menire sa tina treaza cunostiinta moldovenilor si sa-i imbarbateze in lupta pentru apararea credintei si a independentei tarii.

Incununarea evlaviosului Domn Stefan cu denumirea de "purtator de biruinta" insemna recunoasterea intru totul a sfinteniei idealului sau de lupta pentru apararea credintei.

Nu credem ca denumirea pe care i-a dat-o Papa Sixt IV lui Slefan Voievod de Athleta Christi, dupa biruinta stralucita de la Vaslui, este prea departe de denumirea mentionata in cronica de la Suceava: "Faptele tale, contra necredinciosilor turci, dusmanii nostri comuni, ce le-ai indeplinit pana acum cu atata intelepciune si vitejie, au adaugat atata stralucire numelui tau, incat toate gurile te numesc si toti intr-un glas te lauda". Atunci, prin solii sai veniti la Suceava, Papa Pius IV ii indemna binecredinciosului Voievod Stefan al Moldovei "spada de aparator al crestinatatii".

La acea vreme, dupa ce tara si lumea intreaga a vazut faptele de biruinta si de credinta ale Voievodului, umbrite mereu de harul Duhului Sfant, semnele de pretuire, de lauda, de venerare, veneau din toate partile.

Cronicarul polon Jan Duglosz scria despre nebiruitorul Stefan Voda al Moldovei: "0, barbat demn de admirat, intru nimic inferior ducilor eroici, pe care atata ii admiram, care cel dintai dintre principii lumii a reputat in zilele noastre o victorie atat de stralucita in contra turcilor. Dupa parerea mea el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii, si mai ales functiunea de Comandant si conducator contra turcilor cu sfatul comun, intelegerea si hotararea crestinilor".

Dupa victoria de la Vaslui, Mura, mama sultanului spunea ca "Ostile turcesti n-au suferit nicicind o mai mare infrangere", iar cronicarul turc Sead-Eddin scria: "A fost un groaznic macel si putin a lipsit sa nu fie cu totii taiati in bucati. Numai cu mare greutate Soliman Pasa si-a scapat viata cu fuga".

Medicul lui Sigismund al Poloniei scrie despre viteazul Voievod al Moldovei, dupa luptele din Codrii Cosminului: "O! Barbat glorios si victorios!... O! Om fericit, caruia soarta i-a harazit cu multa darnicie toate darurile!... Tu esti drept, prevazator, istet, biruitor contra tuturor dusmanilor. Nu in zadar esti socotit printre eroii secolului nostru ... ". Un alt medic, cel care a vegheat asupra sanatatii Voievodului Stefan, foarte suferind in anii 1502 1503, Mathaeus Murianus, scria de la Suceava ca domnitorul "este un om foarte intelept, vrednic de multa lauda, iubit mult de supusii sai, pentru ca este indurator si drept, vesnic treaz si darnic"

In aceasta atmosfera de preamarire a trecut la cele vesnice, in Imparatia lui Dumnezeu "Soarele Moldovei", Stefan cel Mare si Sfant, la 2 iulie 1504.

Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui!

Dupa ce s-a asezat lespedea pe mormmtul de la Putna si s-a aprins candela care lumineaza si astazi, dupa aproape 500 de ani, venerarea lui Stefan cel Mare, manifestata chiar din timpul vietii, prin denumirea "Purtator de biruinta pentru credinta". "Atletul lui Hristos", s-a pastrat si s-a extins in intreg spatiul romanesc. Chipul sau, locul atat de clar configurat pe care l-a ocupat in istoria tarii noastre si a continentului, a preocupat statornic si, departe de a cunoaste estompari, s-a limpezit tot mai mult, inconfundabil si nepieritor.

 Duminică, 2 iulie, 2017, s-a adăugat în biserică rugăciune și laudă celui ce s-a arătat în lume „Neînfricat apărător al dreptei credințe, te-a avut pe tine Biserica lui Hristos, Binecredinciosule Voievod Ștefane, pentru care tot poporul te-a numit mare, bun și sfânt, și te-a cinstit. Drept aceea noi pururea te avem întăritor credinței noastre ortodoxe și al țării ocrotitor, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu.”

 


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator