Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Școala din vacanță (I)
Administrator: 04-08-2017 10:28:17 in Misiune
     În a doua parte a Vacanței de vară din anul 2017, componenții Cercului catehetic parohial „Ucenicii sfinților”, se vor reuni pentru a participa, în biserica parohială, la un diversificat program educațional și distractiv propus a se desfășura de două ori în fiecare săptămână. 
     Prima întâlnire, desfășurată marți, 1 august, a fost dedicată dezlegării unor ghicitori creștine precum și aflării răspunsului la primul De ce? de vacanță: De ce se aprind lumânările?
      Alături de prezentarea succintă, teoretică, a tâlcului lumânării în cultul creștin, micuții participanți au deprins practica ortodoxă a aprinderii lumânării înaintea icoanelor, însoțind gestul ritual de rugăciune și închinare.
      La final, micuții învățăcei au fost bucurați cu suc rece de fructe și bomboane.

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator