Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Împreună viețuire, primii 50 de ani
Administrator: 29-10-2017 06:49:43 in Misiune
 

     „Comuniune perfectă de viaţă, după mine, există acolo unde nu mai sunt proprietari, contradicţiile de păreri au dispărut, iar orice tulburare şi contestare şi ceartă au fost îndepărtate, şi unde toate sunt comune; inimile, cugetele, trupurile şi acele prin care se hrănesc şi se ingrijesc trupurile, comun este Dumnezeu, comun este tot ceea ce duce spre pietate, comună este mântuirea, comune sunt luptele, comune sunt ostenelile, comune sunt coroanele, unde mulţi formează unul si unul nu este singur, ci în mai mulţi”. (Sf. VASILE CEL MARE, Constitutiile ascetice)

    Sâmbătă, 28 octombrie 2017, însoțiți în fața Sfântului Altar de copii, nepoți și strănepoți, (iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu) enoriașii noștri Dumitru și Veronica au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru binecuvântările primite în 50 de ani de împreună viețuire.  Darul acesta, al statorniciei, al asumării totale a ostenelilor și bucuriilor vieții de familie, este pentru noi un exemplu grăitor al comuniunii perfecte de viață, al lucrării lui Dumnezeu și a oamenilor, sinergice, în viața de zi cu zi.
   

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator