Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
„Acum că ziua a trecut și noaptea este aproape, Te lăudăm și te slăvim prin singur Fiul Tău, Domnul nostruI Iisus Hristos”... *
Pr Gabriel Toma: 29-06-2015 06:35:24 in Misiune
   Rugăciunea de seară- vecernia, din ajunul prăznuirii Sfinților Petru și Pavel (28. iunie 2015), continuată cu rânduiala binecuvântării hranei (pâine, grâu, vin și untdelemn)- litia, au fost binecuvântate momente duhovnicești prin care credincioșii, aducând darurile pentru binecuvântare, au conștientizat că darul fundamental pe care îl așteaptă Dumnezeu de la noi- sintetizat de Sfântului Pavel în expresia „căci nu caut ale voastre, ci pe voi” (2 Cor 12, 14)- suntem chiar noi, cei ce ne rugăm.
  Întâlnirea duhovnicească a continuat cu Lectura patristică, în care, ca pregătire pentru primirea mai cu vrednicie a Sfintei Euharistii, s-a citit un text al Sfântului Ioan Gură de Aur, intitulat „Nu folosește la nimic dacă, apropiindu-ne de Hristos, ne curățim mâinile și hainele, dar nu avem curate gura și limba de orice cuvânt murdar” (omilia LI la Matei).
  La final s-a săvârșit Sfânta Taină a Mărturisirii.


*- fragment din rugăciunea de seară, în Constituțiile Bisericii Egiptene, document creștin din sec II, la Nikolai Uspensky, Slujba de seară în Biserica Ortodoxă, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2008, p 17
       

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator