Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Un nou semn de biruință în Țara Troițelor
Pr Gabriel Toma: 20-09-2015 02:27:15 in Misiune
   Sărbătoarea Crucii, cea de la jumătatea lunii septembrie 2015, a adus în parohia noastră, prin strădania materială și dispoziția sufletească a familiei Mirea, binecuvântarea amplasării unei preafrumoase troițe de răspântie.
   Edificată pe locul unei troițe mai vechi, din lemn, noua construcție, adăpostind o cruce din piatră nobilă, se remarcă prin delicatețe și echilibru estetic. 
  Pentru sfințirea troiței s-a organizat o procesiune alcătuită din credincioși de toate vârstele, ca au participat la slujba sfințirii și la venerarea sfintei cruci.
  Donatorii, prezenți la evenimentul duhovnicesc, au fost binecuvântați, felicitați și îndemnați să susțină, cu aceeași stăruință și responsabilitate, lucrările duhovnicești desfășurate în parohie, prin care toți, aducem lui Dumnezeu recunoștință, laudă și mulțumire.

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator