Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Pomenirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava
Administrator: 03-06-2016 10:50:35 in Misiune

Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii, împotrivitorului şi surpătorului păgânătăţii, mucenicului celui de curând arătat, ostaşului lui Hristos celui adevărat, care ca un soare Bisericii Răsăritului a strălucit, şi pe credincioşi de veselie i-a umplut, toţi acum din suflet cântări de mulţumire şi de laudă să-i aducem, şi cu dorire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, mare mucenice al lui Hristos!”

  Cu astfel de cântări am întâmpinat pomenirea de peste an a Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, săvârșind, în biserica parohială, la ceasul înserării zilei de 1 iunie 2016, vecernia unită cu litie.

 Viața plină de virtuți, descrisă în imnul de laudă, fiind „îngerilor iubită şi plăcută a fost şi mai înainte de pătimire, purtătorule de chinuri al lui Hristos, Ioane. Căci cu trup material îmbrăcat fiind, viaţă îngerească pe pământ ai vieţuit, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni, apoi şi cu chinuri”, ar trebui să fie permanent pentru creștini o resursă de putere duhovnicească în fața tuturor compromisurilor și încercărilor vieții. Lectura zilei din Proloage a încheiat slujirea bisericească.


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator