Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Pomenirea părintelui Ilarion, omorât în prigoana comunistă
Administrator: 10-08-2016 08:46:20 in Misiune

  Duminică, 7 august 2016, respectând „protocolul” îndătinat în Biserică încă din timpul prigoanelor păgâne ale primelor secole (adunare la mormânt în ziua anuală a morții, citirea pătimirii și săvârșirea Sf Liturghii), credincioșii prezenți în biserică au înălțat rugăciune de iertare pentru sufletul întâiului preot al parohiei Plevna, părintele Ilarion Fiera, în ziua în care acesta, purtând pe trup semne de moarte- pricinuite de activiștii comuniști în timpul colectivizării și luptei împotriva „opiului”- a trecut în lumea în care nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, lăsând moștenire o comunitate și o biserică ce nu-l uită. 

  Pomenirea la Sfânta Liturghie și la parastas a fost completată cu lectura pătimirii sale (din Monografia Parohiei Plevna):

  În ziua de 6 august 1949, în etate de aproape 83 de ani,  oficia la biserică slujba Schimbării la Față a Domnului. La un moment dat, serviciul divin a fost întrerupt de reprezentanții puterii comuniste, instaurate la nivel local, ce au somat credincioșii să predea de urgenșă „cotele” impuse pentru colectarea lânii. Ca urmare, în aceeași zi, după terminarea slujbei, Părintele Ilarion a preluat sacii cu lână și însoțit de vizitiu s-a îndreptat cu brișca spre localitatea Dragoș Vodă. Spre adânca neliniște a familiei, au revenit acasă abia a doua zi dimineața, când părintele a fost adus pe brațe, însoțitorul său declarând cu mare emoție că în încăperea unde se primeau „cotele” sub motivația că era preot, că poseda pământ, fiind deci „chiabur”, a fost îndelung insultat, agresat fizic și verbal, batjocorit, tras de barbă. Într-un final, după ce fusese ținut mult timp în picioare și aflat în dificultate după brutalitățile suportate, i s-a oferit un scaun, dar când a fost să se așeze, odată cu tragerea scaunului spre înapoi, a fost bruscat, astfel că rostogolindu-se pe spate s-a lovit cu capul de podeaua din beton. Această lovitură i-a cauzat imediat hemoragie abundentă pe nas și gură, după care a rămas inert. Forțați să plece imediat către casă, vizitiul a apelat la un localnic să-l însoțească, deoarece părintele era în stare de inconștiență. Au ajuns în Plevna la 7 august, orele 7, când adus în casa sa a mai trăit până în jurul prânzului, decesul constatându-se în data de 8 august.

 


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator