Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Nu, iubirea n-a murit!
Nu, iubirea n-a murit!Semnele ei sunt peste tot,mâna întinsă orbuluişi ţipătul pescăruşului,crinul suind pe raza lui,parfumul veşniciei teiului,şi ruga-aprinsă-a schitului.Nu, iubirea n...
Crucea care crește
  Ploi de flori şi ploi de stelePeste noi trec rând pe rând,Cu miresme şi luminăÎl primim pe Domnu-n gând.În belşug şi-n sărăcie,În mocirle şi-n icoane...
O zicală
  La omul cu suflet bun,Nu este iarbă pe drum.La omul cu suflet rău,Nu stă nici poamele-n pom.La omul mohorât,Ți-e greu și ți-e urât.Dar la omul omenos,Nu faci drumul în...
Odată, vara pe-aproape de Moși...
 „Odată, vara pe-aproape de Moși, mă furișez din casă și mă duc, ziua miaza-mare, la moș Vasile, fratele tatei cel mai mare, să fur niște cireșe; căci numai la dânsul și încă la vro două locur...
Cuvântul ce mă doare
  Cuvântul ce mă doare atât de multEste, de fapt, greşeala mea...Dacă n-am vrut să Îl ascultMai pot spera iertarea Sa?Din lanul Său de grâne coapteEu am crescut pe lângă drumŞi am rodit î...
Pâinea sufletului
   În fiecare clipăfac loc DoamneCuvântului Tăuîn mine,literă cu literă,silabă cu silabăboabe de grâuduhovnicescdin care se rotunjeştepâinea sufletului....
Haiku
Este luna mai În sfârşit miroase-a rai Floarea de salcâm
Rugăciune, cu cuvintele noastre
 Mama Ana, așa este cunoscută în comunitate, fiica prin adopție a satului nostru, gata oricând să aline o suferință a trupului sau a sufletului celor ce-i trec pragul. Binecuvântată cu da...
Cu tata la cosit
Soarele şi-a înfipt săgeţile-n pământ, Praful pluteşte suspendat pe aripă de vânt,  Vrăbiile se scaldă în nisipul uscat din ghiol Carul scârțâie, tras de pasul boilor domol. Pe câ...
Carul cu flori
Sălcioara, tămâioaraDrag mi-a fost ziua de varăŞi noaptea de primăvarăCă trec oameni la ogoaraŞi dorm fetele pe-afarăPrimăvara, tu când viiToate lemnele mângâiCopacii de-mbo...
Sonetul XLIV
   Tu, ulciorule de lut,Am avut aceeaşi soarteAmândoi dintru-nceput Eu din tine m-am născutŞi de-a pururi după moarteIar vom fi acelaşi lut!Astăzi plâng şi te sărut,...
Soarele s-a topit, curgând pe pământ
  Câmpia Soarelui, Bărăganul, este inundat zilele acestea de un imens val solar, lovind pământul oamenilor harnici cu atât de multă putere încât viețuitorii locului abia se mai zăresc în ...
Un colț de rai
Acasă, pentru mine, e-o casă cu bunici,Cu un dulău în curte, cu două- trei pisici.Acasă, pentru mine, e locul drag în careBunicii îmi arată-n grădină o cărareÎn dreapta și în stânga, puzderii de că...
Râde iarăşi primăvara
 Arătatu-să nouă prăznuirea dumnezeiştilor Mironosiţe şi a cinstitului Iosif, ca un alt rai, dându-ne izvor de viaţă; apele darului picură ca ploaia asupra lumii; din Învierea lui Hristos izvo...
Copacul
Hipnotizat de-adânca și limpedea lumină A bolților destinse deasupra lui, ar vrea Să sfarme zenitul, și, -nnebunit, să bea,Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină.Nici valurile nopț...
Urare
Fulgii de nea ce cad pe voi Să se topească-n suflet cald,Trecănd în liniştite ploi Să ude flori de gând curat.În viscol dacă-ngenunchiaţi Să-l potoliţi c-o sărutare,Numai iubirea ce-o pu...
Pomi alb-înfloriți în noapte
Cum luminează vișinii în noapte! Par candelabre în domul-livadă, Așa-s de albe florile voalate: Pot fluturii noptatici să le vadă! Alba-nflorire-i sufletul de pom Ce strălu...
Imnul morților
Morminte dragi, lumină vie, sporite-ntr-una an de an,noi v-auzim curgând sub glie,ca un şuvoi subpământean! Aţi luminat cu jertfe sfinte pământul, până-n temelii, căci arde ţara de...
Taina isihastului
 Albit de ani,călugărul credecă i-a înflorit raiul.    Gavriil Stiharul
Diplomă pentru... firesc
 Spune-mi care mamă-anume  cea mai scumpă e pe lume?  Puii toţi au zis de păsări, zarzării au zis de zarzări, peştişorii de peştoaică, ursuleţii de ursoaică,&nbs...

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator