Mesajul Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, adresat creștinilor din eparhia Bărăganului cu prilejul Referendumului este profund articulat vocației profetice a Bisericii pentru lumea de azi, întrucât Biserica nu rămâne indiferentă față de problemele omului din toate timpurile, ci, dimpotrivă, ea participă la temerile și la problemele lui existențiale, căci preia, ca Domnul său, durerea și rănile sale provocate de răul care lucrează în lume și, precum bunul samarinean, leagă rănile sale, turnând pe ele untdelemn și vin.
„În perspectiva apropierii Referendumului pentru modificarea articolului 48 din Constituţia României prin intermediul căruia 3 milioane de români doresc înlocuirea termenului ambiguu „soţi“ cu „bărbat şi femeie“ în scopul protejării familiei binecuvântate de Dumnezeu, întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie si definirea ca atare în lege, conştiinţa şi grija pentru cei păstoriţi, încredinţaţi Nouă de către Bunul Dumnezeu, Ne îndeamnă să trimitem acest cuvânt pastoral către toţi creştinii ortodocşi din Eparhia noastră.
Iniţiativa civică a Coaliţiei pentru Familie este cea mai mare de acest tip din istoria României și vine să afirme sacralitatea Tainei Căsătoriei, aşa cum a fost ea binecuvântată de Dumnezeu. Un singur pas a mai rămas pentru ca acest demers să nu rămână la capitolul „iniţiative“, şi anume, prezenta în număr mare la vot a tuturor creştinilor. La acest demers naţional, realizat în mod legal, conform principiilor juridice enunţate de Constituție vom vota în primul rând pentru copiii nostri.” (Cuvântul Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor)
„Biserica lui Hristos trăiește „în lume”, dar ea „nu este din lumea aceasta” (Ioan 17,11;14-15). Biserica este semnul și imaginea Împărăției lui Dumnezeu în istorie, pentru că ea anunță o „făptură nouă” (2 Cor. 5,17), „ceruri noi și pământ nou, în care locuiește dreptatea” (2 Petru 3,13), o lume în care Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere” (Apocalipsa 21,4-5).
Această așteptare este deja trăită și pregustată în Biserică, în special de fiecare dată când este oficiată Dumnezeiasca Euharistie și când se întrunesc „în adunare” (1 Corinteni 11,20) fiii risipiţi ai lui Dumnezeu (Ioan 11,52), într-un trup, fără deosebire de rasă, sex, vârstă, origine socială sau orice altă formă de separare, acolo unde „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3,28, Coloseni 3,11), într-o lume reconciliată, de pace și de dragoste.
Biserica trăiește, de asemenea, această pregustare a „făpturi celei noi”, a lumii transformate prin sfinții săi, care, prin asceză și prin virtuțile lor, au devenit încă în această viață chipuri ale Împărăției lui Dumnezeu, arătând și dând asigurare astfel că așteptarea unui lumi a păcii, a dreptății și a dragostei nu este o utopie, ci „încredințarea celor nădăjduite” (Evrei 11,1), care este posibilă prin Harul lui Dumnezeu și prin lupta duhovnicească a omului.
Inspirată continuu prin așteptare și prin această pregustare a Împărăției lui Dumnezeu, Biserica nu rămâne indiferentă față de problemele omului din toate timpurile, ci, dimpotrivă, ea participă la temerile și la problemele lui existențiale, căci preia, ca Domnul său, durerea și rănile sale provocate de răul care lucrează în lume și, precum bunul samarinean, leagă rănile sale, turnând pe ele untdelemn și vin (Luca 10,34) „prin cuvânt de răbdare și mângâiere” (Romani 15,4; Evrei 13,22) și prin iubire vie. Cuvântul său pentru lume nu are scopul principal de a denunța, de a judeca sau de a condamna lumea (Ioan 3,17;12,47), ci de a-i oferi drept călăuză Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, nădejdea și încredințarea că răul, în orice formă ar fi, nu are ultimul cuvânt în istorie și că nu trebuie să-l lase să-i dicteze cursul.” (Misiunea Bisericii. Document presinodal, 2016)
Categories: Articole