Atunci va grăi către dânşii întru urgia Sa.

Atunci când? Adică atunci când Domnul îi mustra pe faţă pe iudei şi proorocea relele pe care le vor pătimi, zicând şi alte multe cuvinte mustrătoare, iar mai ales acesta: Vai vouă cărturarilor şi fariseilorfăţarnici! (Mat. 23, 13) Şi: Nebunilor şi orbilor (23: 19). Si iarăşi: De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei (Mat 21, 43).

Şi întru mânia Sa îi va tulbura pe ei. (Ps 2, 5)

Domnul era mânios pentru răutăţile iudeilor, şi pentru aceasta, mai-nainte spunându-le lor primejdiile ce urma să le pătimească, tulburare şi nedumerire a pus în inimile lor, că mulţi dintre ei Îl socoteau pe El prooroc, iar alţii, tulburare socotesc a fi frica pe care au suferit-o, mai târziu, iudeii de la înconjurarea şi risipirea ce au făcut-o romanii Ierusalimului. Se înţelegea însă zicerea aceasta şi pentru judecata viitoare, precum zice Marele Atanasie, cand are să-i osândească Domnul pe iudei şi să-i muncească, zicându-le: Duceţi-vă de la mine blestemaţilor în focul cel veşnic (Mat. 25: 41). Iar urgia şi mânia uneori însemnează unul şi acelaşi lucru, iar alteori se deosebesc, că mânia este ceea ce se stârneşte după pornirea urgiei. lar Marele Vasile zice: „Este foarte mare deosebire între mânie şi urgie: mânia este un proces de gândire prin care se aduc aminte lucruri triste asupra celui ce merită, iar urgia este chiar durerea şi pedeapsa care se dau de Dreptul Judecător pe măsura nedreptăţii săvârşite”. La Dumnezeu, însă, e fără deosebire, zicându-se şi una şi cealaltă, că nici o patimă nu este în fiinţa lui Dumnezeu, şi poate că pedeapsa cea dureroasă se numeşte urgie, iar mustrarea care pricinuieşte în cugetele noastre tulburare se numeşte mânie (Eftimie Zigaben). 

Categories: Articole