Când sufletul este bolnav

Editura Sophia, București, 2015

În antropologia creştină, integritatea personalităţii este văzută în unitatea manifestărilor duhovniceşti, sufleteşti şi 

trupeşti şi la această unitate se ajunge doar cu condiţia înrâuririi precumpănitoare a sferei duhului. Orice boală are în primul rând o natură duhovnicească şi abia apoi psihofiziologică. Abordarea duhovnicească a bolnavului nu subminează perspectiva medico-biologieă, ci îmbogăţeşte, completează şi desăvârşeşte concepţia despre personalitate. Biserica priveşte bolile psihice ca pe una dintre manifestările vătămării generale de către păcat a naturii omeneşti. Distingând în structură personalităţii nivelul duhovnicesc, cel sufletesc şi cel trupesc, Sfinţii Părinţi deosebeau bolile dezvoltate „din fire” de cele provocate de lucrarea demonică sau de patimile care îl înrobesc pe om.

Potrivit acestei distincţii, sunt la fel de nejustificate atât considerarea tuturor bolilor psihice drept manifestări ale îndrăcirii, ceea ce atrage după sine săvârşirea fără temei a rânduielii exorcismului, cât și tentativa de tratare a oricăror tulburări spirituale exclusiv prin metode clinice… 

Categories: Articole