Sonet 

Din nou coboră-Te-ntre noi, Iisuse

Căci iarăşi turma Ta e rătăcită 

Şi iar se-ntinde noaptea cea cumplită

A vechii uri, de Tine-atunci răpuse. 

De-abia se mai zăreşte ca prin sită,

A mântuirii stea. Dar cât de sus e!

Se îndepărtează parcă… Cine spuse

Căci stingerea ni-i singura ursită ? 

O, Vino, iubitorule de oameni.

În sufletul bătrânei lumi să semeni

Din nou credinţa cea nemuritoare… 

Cunoaşte-L vom? Pleca-vom fruntea oare

Când întinzându-Şi mâinile amândouă

Asupră-ne, va zice: „Pace vouă!”? 

Alexandru Vlahuță

Categories: Articole