Se spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are mare dreaptă socotinţă. Şi vrând să-l cerce de a să mânie, i-au zis lui: „Tu eşti Agaton? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru”. Iar el a zis: „Ei bine, aşa este”. Şi i-au zis lui: „Tu eşti Agaton bârfitorul şi clevetitorul?” Iar el a zis: „Eu sunt”. Au zis iarăşi: „Tu eşti Agaton ereticul?” Iar el a răspuns: „Nu sunt eretic”. Şi l-au rugat pe el, zicând: „Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?” Zis-a lor: „Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi.

A fost întrebat avva Agaton: „Ce este mai mare: osteneala cea trupeasca, sau păzirea celor dinlăuntru?” Iar bătrânul a zis: „Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupeasca este frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: < Tot pomul care nu face roada bună, se taie şi în foc se arunca > (Mt. 7, 19), arătat este că pentru roada este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea mintii. Dar este trebuinţa şi de acoperemântul şi podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti”.

A intrat odată avva Agaton în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: „Unde te duci?” Şi i-a răspuns avva Agaton: „În cetate, să vând nişte vase”. Zis-a lui leprosul: „Fă milostenie, de mă ia acolo!” Şi luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: „Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui”. Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea bubosul: „Cu cât l-ai vândut?” Şi-i răspundea: „Într-atâta”. Şi-i zicea iarăşi: „Cumpără-mi o plăcintă”. Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: „Dar acesta cu cât?” Şi-i răspunse bătrânul: „Într-atâta”. Şi-i zicea: „Cumpăra-mi acest lucru”. Şi-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: „Te duci?” Şi i-a răspuns lui: „Da!” Şi i-a zis din nou: „Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Şi luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis lui: „Binecuvântat eşti Agathoane, de Domnul în cer şi pe pământ”. Şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.

Se povesteşte pentru avva Agaton, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el întâi apuca lopata şi când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune, mana lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. Şi l-au mişcat fraţii zicând: „Avvo Agathoane, unde eşti?” Şi le-a răspuns lor: „Înaintea judecăţii stau”. I-au zis lui: „Şi tu te temi, părinte?” Le-a zis lor: „Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Şi i-au zis lui: „Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: „Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: „Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme”. Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o fapta bună.

Categories: Articole