La vizitele pastorale din ianuarie 2019, cercetând cărțile duhovnicești ale enoriașilor, am găsit o broșură despre care se poat spune, aidoma Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei despre Catehismul calvin tipărit în Transilvania: „alături de alte cărți pe care mi le-a arătat, mi-a adus și o mică cărțulie, care a fost tipărită în limba noastră românească. Și dacă am citit-o pe aceasta, pe cea care poartă titlul: Catehism creștinesc, am văzut că este plină de otravă, de moarte sufletească, de care lucru, iubiții mei fii, mărturisesc din toată inima înaintea lui Dumnezeu, că [din cauza ei] mare grijă și multă durere a cuprins sufletul și inima mea.” (Răspunsul împotriva Catehismului calvin)

Prezentată intr-un format specific ortodox (icoane, grafia tradițională a numelui Mântuitorului, folosirea textelor scripturistice din Biblia editată de Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, folosirea unor termeni specifici Bisericii Ortodoxe) conținutul este specific neoprotestant, structurat în mod tipic:

 Nevoia „convertirii” 

Dat fiind că partea omului în mântuire are aspectul juridic al consensului, al acceptării, al asentimentului mintal, 

acest asentiment trebuie dat în mod explicit, altfel omul nu poate fi sigur dacă a fost sau nu mântuit. 

Aspectul juridic implică apoi aderarea strict individuală la contractul mântuirii. 

 În Vechiul Testament citim cum Iosua a mărturisit, „Eu şi casa mea vom sluji Domnului”, dar un credincios 

neoprotestant, tată de familie, nu poate face o astfel de afirmaţie, mântuirea fiind realizată printr-o serie de „contracte” individule între fiecare credincios şi Dumnezeu. 

Momentul mântuirii 

Un acord juridic presupune un accept precis în timp, moment din care devine valabil. Una din două: un individ 

fie a „semnat”, fie „nu a semnat”. În felul acesta apare un nou tip de mântuire-automată care condiţionează lucrarea harului, o mântuire exterioară, limitată doar la un acord mintal. 

Siguranţa mântuirii 

Dacă mântuirea este asociată cu un moment precis în timp, atunci practic mântuirea este „deţinută” la purtător tot 

restul vieţii. Într-un fel, mântuirea protestantă este ca o ştampilă pe paşaport. Dacă am ştampila, pot intra în cer. 

Semnificaţia faptelor 

Cei mai mulţi neoprotestanţi nu neagă importanţa faptelor bune, dar ei afirmă că ele sânt doar o consecinţă a primirii mântuirii. Cu alte cuvinte, cel care a crezut şi a fost mântuit „produce” în mod natural fapte bune.

Scopul vieţii: prozelitismul 

Odată mântuiţi, cu biletul către cer în mână, de ce-i mai lasă Dumnezeu pe protestanţi să aştepte? Lumea aceasta 

va trece oricum şi astfel viaţa aici nu mai are nici o valoare. Una din puţinele explicaţii este că Dumnezeu îi lasă în viaţă

pentru a-i aduce şi pe alţii la El. Aceasta arată de ce în lumea neoprotestantă un accent puternic cade pe prozelitism şi nu 

pe căutarea sfinţeniei. 

Bunul simț al enoriașilor, duhul simțit a fi străin, nefamiliar autenticei propovăduiri a dreptei credințe, așa cum se aude la predica preotului în biserică, i-a facut să fie circunspecți în a acorda credit celor citite, socotind cărțulia a fi cam… îndoielnică.

Categories: Articole