Menu Home

Organizarea Bisericii- principiul teritorial (I)

Principiul teritorial este rânduiala potrivit căreia împărţirea unităţilor administrativ-bisericeşti se face după împărţirea administrativ teritorială a statului. Lucrul acesta a fost acceptat de Biserică încă de la începuturi, doar textele canonice l-au fixat în scris.

Astfel, organizarea administrativ teritorială standard pentru statul romano-bizantin a fost făcută de Diocleţian: cetăţi, provincii, dieceze, prefecturi. În timp, de la Sf Constantin cel Mare, unitățile administrative bisericești s-au constituit în cadrul acestor unități administrative de stat: Cetăţile – episcopiile; Provinciile – mitropoliile; Diocezele – arhiepiscopiile; Prefecturile – patriarhiile, încât se poate spune că „de la începuturile ei până astăzi, în Biserica Ortodoxă episcopii sunt supuși mitropoliților, mitropoliții erau supuși episcopului diocezei, exarhului, arhiepiscopului sau patriarhului, iar toți împreună erau și sunt supuși sinodului”.

„Eparhia (ἐπαρχία), din punct de vedere administrativ, reprezintă unitatea administrativ-bisericească ce se află sub autoritatea unui episcop şi care este compusă din parohiile şi mănăstirile ce se găsesc pe acel teritoriu. Termenul de eparhie a fost împrumutat din limbajul juridic roman. Împăratul Constantin cel Mare (306-337) – urmând exemplul predecesorului său, împăratul Diocleţian (285-305) – a împărţit Imperiul în 4 prefecturi, ce se subdivideau în dioceze. Diocezele erau alcătuite din mai multe provincii, care, în limba greacă, erau identificate prin termenul de eparhii (ἐπαρχίαι). De aici, termenul de eparhie a trecut ulterior în limbajul bisericesc, la început cu înţelesul de provincie (mitropolie), iar mai apoi cu cel actual de episcopie”.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut