Între părinții cei desăvârșiți, Cuviosul Antonie, era înainte-văzător și trecând prin ispitele diavolești, de nimic socotea meșteșugirile lor, nici nu se supăra de dânșii, ci de multe ori vedea cu ochii cei simțitori chiar îngeri și diavoli cum se îngrijesc, îndeletnicindu-se pentru viața omenească, fiecare dintre dânșii nevoindu-se ca să întoarcă pe oameni la a sa parte. Apoi atât de mare și înalt era întru fapte bune, încât dosădea și batjocorea duhurile cele necurate. De multe ori le și depărta, aducându-le aminte de surparea lor cea din cer și de chinul ce va să fie lor în focul cel veșnic.

Deci, s-a întâmplat odată un lucru ca acesta: Doi diavoli s-au sfătuit ca să vină la el, zicând între ei că nimeni nu îndrăznește să se apropie, căci se temea ca nu cumva să fie rănit de dânsul; pentru că venise bătrânul în mare nepătimire și în viața cea desăvârșită și se întărise cu Sfântul Duh. Deci, unul din diavoli a zis către celălalt prieten al său: „Frate Zerefere, așa era numele acelui diavol, oare de s-ar pocăi cineva din noi l-ar primi Dumnezeu întru pocăință? Oare se poate să fie așa sau nu?” Răspuns-a celălalt: „Cine poate să știe aceasta?”. Iar Zerefer i-a zis: „Mi se va da voie să merg la Antonie, bătrânul care nu se teme de noi și de la dânsul să mă încredințez de aceasta?”.

Celălalt a răspuns: „Mergi, dar te ferește cu dinadinsul, fiindcă bătrânul este înainte-văzător și va cunoaște ispitirea ta și nu va voi să întrebe de aceasta pe Dumnezeu; însă mergi, doar cumva vei câștiga dorirea”. Atunci, mergând Zerefer la Antonie, s-a închipuit în om și a început a plânge și a se tângui înaintea lui. Iar Dumnezeu vrând să arate, cum că nu se întoarce dinspre cei ce voiesc să se pocăiască, ci pe toți cei ce aleargă la El îi primește – prin aceasta dând chip omului celui păcătos, că diavolul începătorul răutății, de s-ar pocăi cu adevărat, nu l-ar întoarce -, a tăinuit aceasta o vreme de bătrânul, ca să nu cunoască sfatul diavolesc. Drept aceea, vedea cuviosul pe cel ce venise la dânsul ca pe un om, iar nu ca pe un diavol, și i-a zis: „Ce plângi așa, tânguindu-te din inimă, omule, sfărâmându-mi și al meu suflet cu lacrimile tale cele multe?”.

Iar diavolul cel viclean a răspuns: „Eu, sfinte părinte, nu sunt om, ci diavol, pentru mulțimea fărădelegilor mele”. Iar bătrânul l-a întrebat: „Și ce voiești ca să-ți fac ție, frate?” Și i-a zis diavolul: „De nimic altceva nu mă rog ție, sfinte părinte, fără numai să te rogi lui Dumnezeu cu dinadinsul ca adică să-ți arate ție de va primi pe diavolul întru pocăință sau cu totul nu-i trebuie Lui? Pentru că de va primi pe acela, apoi și pe mine, cel ce am făcut lucruri asemenea ca acela, mă va primi”. Bătrânul i-a răspuns: „Precum voiești voi face, încă să te duci astăzi la casa ta, iar dimineață să vii aici și-ți voi spune ce va porunci Domnul despre aceasta”.

Ducându-se diavolul, și sosind noaptea, și-a ridicat bătrânul cuvioasele sale mâini spre cer și s-a rugat lui Dumnezeu, iubitorul de oameni, ca să-i arate lui de va primi pe diavolul întorcându-se la pocăință. Și îndată îngerul Domnului stând înaintea lui, i-a zis: „Așa grăiește Domnul, Dumnezeul nostru: Pentru ce rogi a Mea stăpânire pentru diavol? Pentru că acela a venit cu vicleșug să te ispitească”. Și a zis bătrânul către înger: „De ce nu mi-a descoperit Domnul Dumnezeu, ci a ascuns aceasta de către mine, ca să nu cunosc vicleșugul diavolesc?”

Îngerul i-a zis: „Să nu te tulburi de lucrul acesta, căci este o minune a lui Dumnezeu, spre folosul celor ce greșesc; ca adică să nu deznădăjduiască păcătoșii care fac multe fărădelegi, ci să vină întru pocăință, știind că de către nici unul nu se întoarce Preabunul Dumnezeu, când vine la El, chiar când acel diavol vrăjmaș ar veni cu adevărat; drept aceea, când va veni la tine să te ispitească și te va întreba, să nu te smintești de el, ci să-i zici astfel: „Vezi că iubitorul de oameni Dumnezeu niciodată nu se întoarce de către cel ce vine la El, chiar dacă diavolul ar veni; iată, făgăduiește a te primi și pe tine, numai de vei păzi cele poruncite de El”.

Iar când te va întreba: „Care sunt cele poruncite de El?”, să-i zici că astfel grăiește Domnul Dumnezeu:

„Te știu pe tine cine ești și de unde ai venit ispitindu-mă, căci tu ai răutatea cea veche și nu poți să fii bunătate nouă, fiind începător de mult al răului și acum nu vei începe a face binele. Ci deprinzându-te cu mândria, cum vei putea a te smeri cu pocăință și a face milă?

Dar ca să nu ai acest răspuns în ziua judecății, căci voiai să te pocăiești și nu te-a primit Dumnezeu, iată și ție îți pune pocăință bunul și milostivul Dumnezeu, numai dacă vei voi, pentru că zice să săvârșești trei ani stând la un loc, și întorcându-te spre răsărit, ziua și noaptea, să strigi cu glas mare, și să zici astfel: „Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, răutatea cea veche”. Iar aceasta să o zici de 100 de ori. Și iarăși altă rugăciune: „Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, care sunt înșelăciunea cea întunecată”; la fel de 100 de ori să o zici. Și iarăși: „Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, urâciunea pustiirii”, să o zici de 100 de ori, și astfel să strigi către Domnul neîncetat; căci nu ai alcătuire trupească, ca să te ostenești sau să slăbești. Și după ce vei săvârși aceasta cu gând smerit, atunci vei fi primit în rânduiala ta cea dintâi, și te vei număra cu îngerii lui Dumnezeu”.

Și de va făgădui demonul a face aceasta, să-l primești întru pocăință; dar știu că răutatea cea veche nu poate fi bunătate. Să se scrie aceasta neamurilor celor mai de pe urmă, ca adică să nu se deznădăjduiască păcătoșii care voiesc să vină întru pocăință, pentru că foarte cu înlesnire se vor încredința oamenii dintr-această pricină a nu se deznădăjdui de a lor mântuire”. Aceasta zicând îngerul către Cuviosul Antonie, s-a suit la cer. A doua zi a venit diavolul și a început de departe a se tângui, ca și cum plângea în chip de om, și, venind la bătrânul, s-a înclinat. Bătrânul dintâi nu l-a văzut, ci în mintea sa îi zicea: „Rău ai venit, mincinosule diavole, scorpie, începătorule al răutăților, răutate veche, șarpe prea viclean”.

Apoi sfântul i-a zis: „M-am rugat Domnului Dumnezeului meu, precum ți-am făgăduit, și te primește întru pocăință, de vei primi cele ce prin mine îți poruncește Stăpânul și Atotputernicul”. Diavolul a zis: „Și care sunt cele ce a poruncit Dumnezeu să le fac?” Bătrânul a răspuns: „Ți-a poruncit Dumnezeu astfel: Să stai la un loc trei ani nemișcat, privind spre răsărit și strigând ziua și noaptea: „Dumnezeule, miluiește-mă pe mine răutatea cea veche”; zicând aceasta de 100 de ori. Și iarăși de 100 de ori să zici: „Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, urâciunea pustiirii”; și iarăși de același număr de ori: „Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, înșelăciunea cea întunecată”. Și când le vei face acestea, atunci te vei număra a fi cu îngerii lui Dumnezeu în aceeași slujbă, în care ai fost și mai înainte”.

Iar Zerefer îndată lepădând acel înșelător chip al pocăinței, a râs tare și a zis bătrânului: „O! călugăre, eu de-aș fi voit a mă numi însumi răutatea veche, urâciunea pustiirii și înșelăciune întunecată, apoi din început aș fi făcut aceasta, ca să mă fi tămăduit. Acum să mă numesc răutate veche? Să nu fie aceea; și cine zice aceasta? Pentru că eu până acum sunt minunat întru isprăvi și toți temându-se, se supun mie; și oare aș putea ca eu singur să mă numesc urâciunea pustiirii sau înșelăciune întunecată? Nicidecum, călugăre, căci încă stăpânesc pe cei păcătoși și ei mă iubesc; eu în inimile lor sunt și ei umblă după voia mea; iar ca să fiu rob netrebnic și prost prin pocăință nu voiesc, răule bătrân, nu, nu, să nu fie aceea: ca adică din cinstea cea mare să mă duc într-o necinste ca aceea”.

Acestea zicând și strigând, diavolul s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul, sculându-se la rugăciune, a mulțumit lui Dumnezeu, zicând: „Cu adevărat ai zis Doamne, că răutatea veche nu poate fi bunătate nouă; începătorul răutăților, făcător de bunătăți noi nu se preface. Acestea, fraților, nu în deșert le-am sârguit a le spune vouă, ci ca să știți bunătatea Stăpânului și milostivirea Sa; căci dacă este gata ca și pe diavol să-l primească prin pocăință, apoi cu cât mai ales pe om, pentru care Și-a vărsat sângele. Ești păcătos? Pocăiește-te; iar de nu, apoi mai amar decât diavolii în veci te vei chinui în gheena; nu că ai greșit, pentru că toți greșim și nimeni nu este fără de păcat decât numai unul Dumnezeu, ci de vreme ce n-ai voit să te pocăiești și să te rogi Judecătorului mai înainte de sfârșitul tău; căci precum va afla moartea pe fiecare din noi, astfel ne va și trimite acolo.

De vei muri fără pocăință, slujind diavolului în multe feluri de păcate, cu adevărat te vei osândi cu dânsul în focul cel veșnic, cel pregătit diavolului și slugilor lui; iar dacă mai înainte de sfârșit, fugind de păcat, vei plăcea Domnului prin pocăință și prin mărturisire, o! de câte bunătăți te vei îndulci după sfârșit; pentru că vei afla pe Judecătorul milostiv, și te vei învrednici fericirii, cu îngerii cei luminați te vei sălășlui, unde este frumusețea cea negrăită a tuturor plăcuților, veselia și bucuria cea pururea fiitoare; pe care fie nouă tuturor, a le dobândi, întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Categories: Articole