Atât era de iubit și atâta evlavie avea poporul pentru Sf Meletie, încât se povestește despre el că la început, după ce a intrat în cetate, l-au primit antiohienii cu atâta evlavie și credință, încât fiecare dintre dânșii numea pe copii după numele sfântului, socotind că prin numirea aceea îl are pe însuși sfântul în casa sa. Maicile, lăsând pe părinți, pe moși, pe strămoși, puneau numele copiilor lor după al fericitului Meletie, căci biruia evlavia. Copiii născuți, nu numai din dragostea cea firească ci și din așezământul acela, erau iubiți de părinții lor, pentru că chiar numele lui era podoaba rudeniei și întemeierea păcii, iar cei ce se numeau ca dânsul, aveau mare mângâiere. Precum cineva ar fi șezut în întuneric și aprindea acum mai multe făclii în casa sa, tot astfel, cu adevărat, numirea aceea, intrând ca o lumină în cetate, prin numele fericitului Meletie, dădea strălucire tuturor, mărind evlavia către sfânt. Căci, necontenit pomenindu-se numele lui, aveau și pe sfânt în suflet, izgonitor a toată patima dobitocească și a gândului celui rău. Atât de mult se simțea acest lucru, încât pretutindeni, pe ulițe, în târg, prin țarini și în alte locuri răsuna numele acesta. Dar nu numai cu numele sfântului s-a făcut aceasta, ci încă și cu închipuirea trupului. Căci ceea ce s-a făcut cu numele, tot așa s-a făcut și cu icoana lui, pentru că pe pecețile inelelor, scrisorilor, pe pahare, pe pereții camerelor, pretutindeni, mulți au închipuit acea icoană a sfântului ca nu numai să audă sfânta lui numire, dar și pretutindeni să vadă închipuirea icoanei sale și să aibă îndoită mângâierea pentru amintirea lui. Atât era de cinstit numele lui înaintea antiohienilor și atâta elavie aveau ei către dânsul, pentru fapta bună și mare, precum și pentru smerenia și blândețea lui. (Sf Ioan Gură de Aur despre Sf Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei)

Categories: Articole