Orice studiu privind cele mai vechi elemente ale Liturghiei Darurilor Înaintesfinţite ar fi incomplet fără o examinare a istoriei rânduielii, conform căreia preotul se întoarce spre popor cu o lumânare şi zice: “Lumina lui Hristos luminează tuturor!”. Geneza acestui rit poate fi urmărită începând de la obiceiul pios evreiesc dea mulţumi lui Dumnezeu la aprinderea luminilor, pentru lumina pe care El a dat-o poporului ca să poată vedeaîn vremea întunericului nopţii“). La o dată foarte timpurie, creştinii au preluat acest obicei şi i-au dat un alt sens. Lumina adusă în mijlocul adunării de rugăciune amintea de prezenţa lui Hristos în mijlocul lor, Cel care S-a numit lumina lumii (Ioan 8, 12 şi 9, 5), şi Care a făgăduit să fie alături de doi sau trei care se vor aduna întru numele Său (Matei 18, 20). Descriind o agapă, Tertulian spune că, după aprinderea lămpii, toţi sunt chemaţi să cânte, aşa cum pot, câte un imn închinat lui Dumnezeu, fie din Sfânta Scriptură, fie din sufletele lor. Și Ipolit al Romei menţionează rânduiala aducerii luminii în mijlocul adunării de rugăciune; această practică este menţionată atât în descrierea începutului Privegherii Pascale din Testamentum Domini, cât şi în Constituţiile Bisericii Egiptene. Sfântul Vasile cel Mare spune: 

„Părinţii noştri au crezut că nu este bine să primească în tăcere lumina de seară, ci să mulţumească lui Dumnezeu îndată ce apare.

Cine este părintele acelor cuvinte ale mulţumirii de seară, nu putem spune. Poporul rosteşte vechea formulă şi nimeni n-a crezut vreodată că gresesc cei care zic: „Lăudăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu”.

Egeria ne informează că aducerea lămpii să făcea şi în cursul slujbei de la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. În sfârşit, se păstrează opaiţe din secolele IV-V purtând inscripţia: “Lumina lui Hristos luminează tuturor!”. Aceste opaiţe puteau să fi fost folosite şi în afara bisericii, în case, deoarece, aşa cum am văzut din descrierea făcut de către Sfântul Grigorie de Nyssa la moartea surorii sale Macrina, creştinii vremii sale obişnuiau să aducă mulţumire la aducerea luminii de seară chiar şi în casele lor. În Biserică, în cadrul învăţăturii de credinţă adresate celor ce se pregăteau pentru luminare, exclamaţia „Lumina lui Hristos luminează tuturor!” dobândeşte o profundă semnificaţie teologică. Iar din punct de vedere liturgic, marca sfârşitul unui părţi de slujbă permise catehumenilor şi începutul Vecerniei. (N. Uspensky)

Categories: Articole