Menu Home

Procesul Mântuitorului (XV)

Lepădarea lui Petru

Matei XXV 69-75 Marcu XIII, 66-72 Luca XXII, 54-62 Ioan XVIII, 15-18, 25-27

Dupa arestarea lui lisus, cand toti apostolii se risipisera infricosati, numai Petru si Ioan se incumetasera sa-L urmeze de departe pe Domnul lor. Ioan – care, dupa propria sa marturie, il cunostea pe Caiafa – intra in curtea acestuia si o ruga pe portareasa sa-l lase si pe Petru sa intre inauntru (Ioan 18, 15-16). In versiunea lui Matei exista o gradatie in raspunsurile date de Petru, gradatie ce apare mai stearsa la ceilalti evanghelisti. Pe cand apostolul statea in curte „a venit la el o slujnica, zicand: Si tu erai cu Iisus Galileiamil. Dar el s-a lepadat inaintea tuturor, zicand: Nu stiu ce zici. Si iesind el la poarta, l-a vazut aici si a zis celor de acolo: Si acesta era cu Iisus Nazarineanul. Si iarasi s-a lepadat el cu juramant: Nu cunosc pe Omul Acesta. Iar dupa putin, apropiindu-se cei ce stateau in preajma, au zis lui Petru: Cu adevarat si tu esti dintre ei, caci si graiul tau te vadeste. Atunci el a inceput sa se blesteama si sa se jure: Nu cunosc pe Omul Acesta. Si indata a cantat cocosul si si-a adus aminte Petru de cuvantul lui Iisus, Care-i zisese: Mai inainte de a canta cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine. Si iesind afara, a plans cu amar”.

Mai apoi, alta slujnica repeta constatarea cu caracter de acuzatie, iar apostolul nega cu si mai multa hotarare: „Nu cunosc pe omul acesta” (26, 72), insotind de juramant cuvintele sale. Sfantul Ioan da unele amanunte care, ca intotdeauna, respira autenticitatea. El arata ca, fiind frig in acea noapte, slujitorii facusera un foc la care se incalzeau. Petru se strecurase si el pe langa foc. Potrivit versiunii lui Ioan, de data aceasta o sluga a arhiereului, care era ruda cu Malhus, cel cu urechea taiata, il iscodeste pe Petru, pe cand la Matei nu se precizeaza cine este cel de-al treilea interlocutor. Optam pentru versiunea lui Ioan, care nu a putut nascoci un asemenea detaliu, mai ales ca era firesc ca cel inrudit cu Malhus sa fi fost pornit impotriva lui Petru. Este totusi posibil ca ruda celui cu urechea taiata sa fi provocat a doua lepadare -dupa atata vreme, evanghelistii ar fi putut uita unele amanunte – si deci ca cea de a treia sa fi fost pricinuita de mai multi slujitori, care, observand – dupa cum relateaza Matei – accentul galileean al lui Petru, ii spusera: „Cu adevarat si tu esti dintre ei, caci graiul tau te vadeste” (Matei 26,73).

Ultima intrebare starneste reactia cea mai violenta: apostolul se blestema si se jura: „Nu cunosc pe omul acesta” (26, 74), dupa care canta cocosul. Aici, Luca este singurul care consemneaza un fapt tulburator: in clipa cand cocosul canta, vestind zorile, Iisus, scos probabil tocmai atunci din Sinedriu, il privi lung pe Petru si acea privire il strapunse pe apostol pana in adancurile fiintei sale. Cuprins de remuscari, el si-a amintit cuvintele Domnului si, iesind din curte, „a plans cu amar” (Luca 22, 62). Revenind asupra lepadarii lui Petru, se poate observa cum, cu fiecare raspuns, apostolul se indeparta si mai mult de Hristos, sporindu-si astfel vina. Prima tagada nu constituia o vina prea grava: „Nu stiu ce zici”, ii raspunde el primei slujnice. Este mai degraba o incercare de a scapa din incurcatura, fara a se desolidariza de Iisus. Al doilea raspuns marcheaza inceputul lepadarii: „Nu cunosc pe omul acesta”. Apostolul neaga ca L-ar cunoaste pe Domnul sau, infatisandu-se drept un strain si parasindu-L astfel in clipa de restriste. in sfarsit, la urma pierde orice masura, blestemandu-se si jurandu-se – Domnul ii oprise pe ucenici sa faca juraminte, chiar pentru confirmarea unor adevaruri – ca nu-L cunoaste pe Iisus.

Din modul cum s-au desfasurat aceste trei lepadari rezulta ca apostolul a fost luat oarecum prin surprindere si determinat, treptat si in mod involuntar, sa tagaduiasca orice legatura cu Iisus. El ar fi reactionat probabil altfel, dupa cum observa Lebreton, daca i s-ar fi cerat in mod direct sa-L renege pe Domnul sau. Astfel insa, pe cai ocolite, el a cazut in mrejele celui rau, care in acea noapte cumplita se pregatise sa-i impresoare pe toti apostolii. Privirea lui Iisus, plina de mustrare dar si de duiosie, de tristete si poate si de imbarbatare – cate nu va fi spus intr-o farama de clipa acea privire! -, l-a salvat pe Petru si l-a facut sa se regaseasca pe sine, dandu-si seama de greseala savarsita. indata si-a amintit cuvintele prin care Mantuitorul ii prezisese caderea si, caindu-se, a inceput sa planga. Lacrimile apostolului se prefac pentru el in izvor de mantuire, caci si lui i se potrivesc cuvintele: „Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia”.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut