Menu Home

Tăierea mâinii și scoaterea ochiului- cuvinte grele ale Domnului Iisus

„Dacă ochiul tău cel drept te sminteşte, scoate-l şi-l aruncă de la tine . 

Hristos nu vorbeşte aici de mădularele trupului Doamne fereşte! – că nicăieri n-a spus că trupul este de vină pentru săvârşirea pacatelor ci necontenit a spus că de vină este gândul nostru cel rău. Nu este de vină ochiul, care vede, ci mintea şi cugetul. Adeseori cînd mintea ne e îndreptată în altă parte, ochiul nu vede pe cei din faţă. Prin urmare vederea nu se datoreşte în întregime ochiului. Dacă Hristos ar fi vorbit de mădularele trupului nostru, n-ar fi vorbit numai de un singur ochi şi nici numai de ochiul drept, ci de amîndoi. Căci cine se sminteşte din pricina ochiului drept, apoi, fără îndoială se vă sminti şi din pricina ochiului stâng. 

Pentru ce, deci, Hristos a vorbit de ochiul drept şi a mai adăugat şi mâna? 

Ca să afli că nu e vorba de mădularele trupului, ci de cei care sunt în strânsă legătură cu noi, prietenii noştri. Hristos îţi spune: „Dacă iubeşti pe cineva atât cât îţi iubeşti ochiul cel drept sau socoteşti că-ţi este tot atît de folositor cât de folositoare ţi-i mână, tai-o, dacă-ţi vatămă sufletul!”. Uită-te la tăria cuvintelor Lui. N-a spus: „Îndepărtează-l!”, ci vrea o despărţire totală. De aceea spune: „Scoate-l şi-l aruncă de la tine!”. Apoi, pentru că porunca Sa este neîndurătoare, arătă folosul pentru amândouă părţile, și pentru cei buni şi pentru cei răi, întărind comparația:”Că mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale şi nu tot trupul să fie aruncat în gheenă”. 

Când prietenul tău nu se mântuie, ba te mai duce şi pe tine la pieire, ce fel de dragoste de prieten este aceea să pieriţi amândoi când este cu putinţă ca să se mîntuie macar unul dacă sunteţi despărţiţi?  De aceea n-a spus: „Scoate-l”, ci şi: „Aruncă-l de la tine! ”, pentru ca să nu-l mai poţi lua înapoi dacă rămâne aşa. Făcând aceasta îl scapi şi pe el de păcat mai mare şi te scapi şi pe tine de pieire. Dar ca să vezi mai bine folosul acestei porunci, să cercetăm, dacă vrei, spusele Domnului, aplicându-le chiar la mădularele trupului. Dacă ar fi vorba de ales şi ai fi silit sau să rămâi cu ochii teferi, dar să te arunce într-o groapă şi să pieri, sau să ţi se scoată ochii şi să-ţi mîntui sufletul, oare n-ai alege a doua cale? Negreşit! N-ai făcut asta pentru că ţi-ai urât ochii, ci pentru că ţi-ai iubit întregul trup. Tot aşa trebuie să gândeşti şi de bărbaţii şi de femeile care-ţi sunt prieteni. Dacă tai orice legătură de prietenie cu acela care te vatămă sufleteşte cu prietenia lui, dar nu-şi tămăduieşte boala, atunci te scapi şi pe tine de orice vătămare dar și pe el de un mare păcat, că nu va mai da socoteală, în afară de păcatele lui, şi de pierderea ta. Ai văzut de câtă blândeţe şi de câtă purtare de grijă este plină această poruncă?” (Sf Ioan Gură de Aur)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut