Ca și „scrierea” icoanelor, ce fusese considerată în lumea renașterii bizantine (sec XII- XIV) „complement al arhitecturii”, vizionarea motivelor simbolice și lectura de pe câmpul crucilor de piatră, alternate cu cele auzite sau cântate la strană și în colinde, aminteau închinătorilor „ținerea graiului și al legii”.

 Mai mult chiar, decorarea majorității crucilor cu icoane, realizate în acord cu erminia picturii, întărește mesajul de rugăciune și mijlocire adresat persoanelor sfinte, reprezentate în aceleași coordonate cu icoanele din biserică cât și în cele casnice. Faptul că, din ceea ce se mai păstrează, aceste icoane de pe cruci erau inclusiv pictate denotă o și mai puternică legătură între cimitir- loc de odihnă al rudelor- prietenilor- cunoscuților și atmosfera cultică din biserică.

Se poate face, în acest etos, o paralelă între cimitir și catacombă: loc de îngropăciune, loc de rugăciune, loc de pomenire.

Categories: Articole