Menu Home

Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc și surzii aud; morții învie

  Propovăduirea Evangheliei merge concomitent cu însănătoșirea fizică, iar însănătoșirea fizică este posibilă numai prin normalizarea raporturilor cu Dumnezeu prin iertarea păcatelor. Și aceasta, pentru că venirea lui Hristos are drept obiectiv adevărata 
însănătoșire a omului; ori, ea nu este numai din punct de vedere fizic, nici exclusiv, din punct de vedere sufletesc. 
    Vindecarea omului întreg, nu numai a anumitor părți ale acestuia, este vindecarea așteptată și împlinită prin Hristos. 
Domnul vindecă anumite părți ale trupului pentru că ele fac parte dintr-un întreg vindecat prin lucrarea sa, un întreg psihosomatic repus în relații normale cu Dumnezeu și cu semenii. Prin urmare, minunile prin care Mântuitorul vindecă lumea nu sunt doar forma prin care își arată puterea în sprijinul Evangheliei propovăduite, ci și semne ale unei taine adânci – taina suferinței și a vindecării ei. 
   Hristos este așadar Tămăduitorul prin excelență, pentru că este Mântuitorul prin excelență. Potrivit Scripturilor, funcția mesianică a lui Hristos nu este de a judeca, de a răzbuna, de a pedepsi, ci de a învăța, de a vindeca, de a normaliza anormalul, de a face dreptate asumând nedreptatea, răul și suferința.Lucrarea mântuitoare a lui Hristos își află paradigma în vindecările minunate ale Lui nu este nicicum o inovație noutestamentară, ci reprezintă continuarea și concretizarea unei tradiții dumnezeiești ce-și află începutul în Vechiul Testament. 
   Experiența bolii este astfel legată de experiența păcatului, vindecarea de boală presupunând lucrarea lui Dumnezeu și renunțarea poporului de a mai păcătui. 
În Vechiul Testament adevăratul vindecător al tuturor bolilor este considerat a fi numai bunul Dumnezeu (Lc. 7,1-10; In. 4,46-53). 
     Iată însă că Domnul Iisus vindecă de friguri pe soacra lui Petru (Mt. 8, 14-17; Mc. 1, 29-34; Lc. 4,38; ș.cl.); vindecă pe cei doi demonizați (Mt. 4, 28-34; Mc. 5,1-17, Lc. 8, 26-37), vindecă pe slăbănogul din Capernaum (Mt. 9, 1-8; Mc. 2,1-12, Lc. 5, 17-26); vindecă femeia cu scurgere de sânge (Mt. 9, 20-22; Mc. 5, 25-34; Lc. 8, 43-48); vindecă cei doi orbi (Mt. 9, 27-31); vindecă pe mutul demonizat (Mt. 9, 32- 34; Lc. 11,14); vindecă pe omul cu mâna uscată (Mt. 12, 9-13; Mc. 3, 1-5; Lc. 6, 6-10); vindecă pe femeia ce se atinge de haina Lui (Mt. 14, 34-36; Mc. 3,10; Lc. 6,19); vindecă pe fiica femeii cananeence (Mt.15, 21-28; Mc. 7, 24- 30); vindecă pe lunatecului (Mt. 17, 14-18; Mc. 9, 14-29; Lc.9, 37-42); vindecă pe orbul din Ierihon (Mt. 20, 30-34; Mc. 10, 46-52; Lc. 18, 35-43); vindecă pe omul cu duh necurat din sinagoga din Capernaum (Mc. 1, 23-26; Lc. 4, 33-35); vindecă pe cel surd și 
gângav (Mc. 7, 32-35); vindecă pe orbul din Betsaida (Mc. 8, 22-25); vindecă pe femeia gârbovă (Lc. 13, 11-13); vindecă bolnavul de idropică (Lc. 14, 1-4); vindecă pe cei 10 leproși (Lc. 17, 12-14); vindecă urechea tăiată a slugii arhiereului (Lc. 22, 50 s.cl.); vindecă sluga slujitorului regesc din Capernaum (In. 4, 46-53); vindecă pe slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda (In. 5, 2-9); vindecă pe orbul din naștere (In. 9, 1-7). 

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut