Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?
El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii! (Rugăciunea unui dac)
La 130 de ani de la răposarea Eminescului, la 15 iunie 2019, în sâmbăta pomenirii tuturor creștinilor ortodocși, din toate timpurile și din toate locurile, s-a pus miridă de mijlocire pe sfântul disc și pentru fratele nostru în credință, Eminescul Mihai, ce a avut statornică nădejde, în Cel pe Care l-a crezut ca „moarte a morţii şi înviere a vieţii”, Domnul Iisus Hristos, așa cum se găsește scris pe o psaltire din Mănăstirea Neamţ de către duhovnicul la care s‑a dus să se spovedească cu puţin înainte de sfârşit: „Astăzi s‑a spovedit la mine poetul Mihai Eminescu. Era curat ca lacrima”.
Categories: Articole