Regula postirii în cinstea verhovnicilor apostoli

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe anul acesta sâmbătă, 22 iunie.

Această perioadă de postire are o durată variabilă de la an la an, în funcție de data Sfintelor Paști şi începe, de obicei, în ziua de luni după Duminica Tuturor Sfinților.

De ce anul acesta este rânduiala diferită?

Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 10 iunie 2015, începând cu anul 2017, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel trebuie să aibă măcar 7 zile chiar dacă, în baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai puțin de o săptămână (așa cum s-ar fi întâmplat în acest an).

Această perioadă de postire ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au desfăşurat-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos.

Tot prin ținerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii .

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor

În fiecare sâmbătă și duminică este dezlegare la pește, vin și ulei.

Învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că lunea, miercurea și vinerea se mănâncă legume fără ulei, marți și joi aceleași cu untdelemn și vin.

Dezlegarea la pește există și luni, marți și joi dacă este serbat un sfânt cu doxologie mare și cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn și vin. (www.basilica.ro)

0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...