Principiul teritorial- etnic are fundament pastoral-practic, ce ţine de iconomia mântuirii în realităţile istorice ale Bisericii. „Ecleziologia ortodoxă precizează că Biserica se manifestă în cadrul societăţii umane, care este organizată într-o comunitate politică, şi pentru aceasta locul Bisericii este întotdeauna în interiorul Statului. Baza acestui tip de relaţionare între Biserică şi Stat este fundamentată pe învăţătura ortodoxă, conform căreia Biserica este atât o realitate duhovnicească, mistică, cât şi o realitate instituţională, socială, iar omul – ca subiect al istoriei – aparţine atât Împărăţiei Cerurilor, cât şi celei a Cezarului (cf. Matei 22, 17-22). Acest tip de raport se desfăşoară doar între anumite limite şi se fundamentează pe baza unor condiţii invocate în mod reciproc. Aşadar, modelul ortodox de relaţie între Biserică şi Stat impune atât autonomia Bisericii faţă de autoritatea politică, cât şi o colaborare distinctă, în spirit de respect reciproc, între cele două instituţii (cf. can. 30, 84 ap., 3 VII Ec.)” . Însuşirea acestui principiu de către Biserică se vede astăzi din aceea că Biserica a preluat şi o terminologie administrativă romană care s-a păstrat până astăzi şi paradoxal, în societatea civilă a dispărut. De ex.: „dieceză” şi „eparhie” erau noţiuni pur civile. Astăzi ele se regăsesc doar în vocabularul bisericesc.
„Mitropolie” este un termen care are sens exclusiv bisericesc, îl mai întâlnim în limbajul civil doar în denumirea de metropolă. Acest principiu se respectă şi în B.O.R. unde episcopiile s-au conturat în judeţele civile. Principiul teritorial a fost stabilit prin canonul 17 sin IV Ec. „…iar dacă vreo catate s-ar fi înnoit prin puterea împărătească, sau dacă s-ar înnoi de acum înainte, atunci alcătuirilor politice și obștești, să urmeze și orânduirea parohiilor bisericești” , canonul 38 Trulan arată că organizarea bisericească trebuie să urmeze organizării politice de stat. O consecință a principiului teritorial este că se pot organiza unități bisericești mai mari și autocefale, pe baza principiului etnic. Unei astfel de unități i se recunoaște dreptul de a-și avea o organizație bisericească proprie, independentă de alte organizații bisericești, sau cum i s-a spus mai târziu- autocefalie .
Textul canonului 34 apostolic exprimă principiul autocefaliei prin două lucruri, și anume: întâi prin faptul că i se recunoaște fiecărui neam dreptul de a se conduce în cele bisericești printr-o căpetenie proprie, iar apoi prin faptul că această căpetenie este supusă și ea la rândul său sinodului format din toți episcopii neamului respectiv. Canonul nu are caracter imperativ, în sensul că ar obliga fiecare neam, sau cum este cazul astăzi, fiecare națiune, să se organizeze în Biserică autocefală. El recunoaște doarfiecărui neam/ națiune dreptul la o astfel de organizare . Canonul 34 apostolic- „se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânșii și să-l socotească pe el drept căpetenie și nimic mai de seamă să nu facă fără încuviințarea acestuia, și fiecare să facă numai acelea care privesc parohia (eparhia ) sa și satele de sub stăpânirea ei. Dar nici acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără încuviințarea tuturor, căci numai astfel va fi înțelegere și se va mări Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh” Aceeași problematică este tratată și de alte canoane: 2 II Ec; 8 III Ec; 9 Antiohia.
De reținut că fiecare Biserică locală este caracterizată prin criterii de stabilitate, care sunt date de teritoriu, popor şi organizare. Bisericile autocefale au competenţa organizării şi coordonării întregii vieţi ecleziale în cadrele teritoriale respective. Astfel Biserica Ortodoxă Română este în fapt Biserica Ortodoxă din România, aşa cum Biserica Ortodoxă Bulgară este Biserica Ortodoxă din Bulgaria, etc .
Categories: Articole