“Zidirea celor văzute s-a numit pom al cunoştinţei binelui şi răului fiindcă are raţiuni duhovniceşti, care hrănesc mintea, dar şi o putere naturală care, pe de o parte, desfată simţirea, pe de alta, perverteşte mintea. Deci, contemplată duhovniceşte, ea oferă cunoştinţa binelui, iar luată trupeşte oferă cunoştinţa răului. Căci celor ce se împărtăşesc de ea trupeşte li se face îndrumător în ale patimilor, făcându-i să uite de cele dumnezeieşti. Omul a ales calea facilă care, orbind mintea omenească, dar deschizând larg simţirea, l-a înstrăinat pe om cu totul de cunoştinţa lui Dumnezeu şi l-a umplut de cunoştinţa pătimaşă a lucrurilor ce cad sub simţuri” (Sf Maxim Mărturisitorul)

“Aprinderea inimii pentru întreaga creaţie – pentru omenire, păsări, animale, chiar şi pentru duşmanii adevărului şi pentru tot ce există este măsura unei inimi milostive. Iar atunci când se gândeşte la toate acestea sau le contemplă, şuvoaie de lacrimi curg din ochii acelui om, datorită puterii milostivirii care îi mişcă inima spre marea îndurare. Iar inima se simte atinsă şi nu mai poate îndura să vadă sau să audă nici un fel de suferinţă a făpturii, nici cea mai uşoară durere. Atunci el oferă, chiar şi celor care îl fac să sufere, rugăciunile şi lacrimile sale permanente (…), urmând exemplul lui Dumnezeu”. (Sf Isac Sirul)

Categories: Articole