Menu Home

Sfaturile duhovnicești, tuturor folositoare, ale Sfintei Irina

Cu blândețe și răbdare le încuraja pe ucenițele sale să se conducă în tot ceea ce înfăptuiau după spiritul Evangheliei. 
Refuzând deșertăciunea laudei și cinstei din partea oamenilor, pentru a nu fi renunțat la lume decât în aparență, ele trebuiau să se îngrijească să-și păstreze nu doar curăția ci și blândețea, virtuți superioare celor ale naturii, pe care Hristos le dă în dar celor care se roagă Lui cu credință. Orice reușită vor fi avut, ea le sfătuia să o considere ca un dar al lui Dumnezeu și să rămână în căință și rugăciuni de mulțumire neîncetate. 
Ea le interzicea, dealtfel, să se roage pentru sănătatea lor, căci nimic nu e mai folositor sufletului, spunea ea, decât boala acceptată cu recunoștință.
Sfânta Irina, stareța mănăstirii Hrisovalant, este pomenită la 28 iulie.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut