Menu Home

Domnul este lumina și mântuirea mea (texte paralele)

Încă puţină vreme şi Libanul se va schimba în grădină, şi grădina va fi socotită pădure. În vremea aceea, cei surzi vor auzi cuvintele cărţii şi ochii celor orbi vor vedea fără umbră şi fără întuneric. Cei smeriţi se vor bucura întru Domnul şi cei săraci se vor veseli de Sfântul lui Israel. Că apăsătorul nu va mai fi, cel batjocoritor va pieri, distruşi vor fi cei ce pândeau să facă rău. Cei care găseau vină oricui, pentru un cuvânt în faţa lumii întind cursă judecătorului şi pentru nimic răpesc dreptul celui cinstit. Pentru aceasta, Domnul, Care a răscumpărat pe Avraam aşa zice către casa lui Iacov: „De aici încolo, nu se va mai ruşina Iacov şi faţa lui nu se va mai îngălbeni.Şi atunci când vor vedea lucrul mâinilor Mele în mijlocul lor, sfinţi-vor numele Meu, vor chema sfânt pe Sfântul lui Iacov şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel. Cei rătăciţi cu duhul vor căpăta înţelepciune şi cei cârtitori învăţătură” (Isaia 29, 17- 24)
Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău, ca să mănânce trupul meu; Cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia au slăbit şi au căzut. Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta. Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău;
(Ps 26,1-4-13-14)
Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor. (Mt 9, 27-35)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut