Sfânta Scriptură este cinstită de creștini de o manieră inegalabilă comparativ cu alte contexte influenţate aproape exclusiv de ethosul biblic. Lecturile din Vechiul şi Noul Testament se regăsesc în cadrul fiecărei slujbe. Evenimentele descrise în Scriptură înfrumuseţează ca picturi pereţii bisericilor. Sfânta Evanghelie este o prezenţă iconică, întotdeauna aşezată pe Sfânta Masă în Sfântul Altar, purtată de preot în procesiune şi cinstită prin sărutare de poporul binecredincios. Totuşi, dragostea pentru Sfânta Scriptură nu a fost niciodată în Ortodoxie sinonimă cu exclusivismul biblic, pentru că dorinţa constantă a credincioşilor a fost aceea de a se împărtăşi de Dumnezeu despre Care vorbesc Scripturile, iar nu de a rămâne la nivelul descrierii Lui. 

Această împărtăşire este sinonimă cu actualizarea, aducerea în prezent. Însă actualizarea nu înseamnă doar actualizarea textului biblic, ci actualizarea evenimentelor, experienţelor şi realităţilor descrise de acesta. În tot acest demers, Ortodoxia are marele avantaj al cadrului liturgic, care îndeplineşte o importantă funcţie ermineutică. În acest sens, Părintele Andrei Scrima afirma: „Biblia este deci liturgică.” Atunci când la Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului cântăm „Astăzi Se naşte Hristos!” sau în Săptămâna Sfintelor Pătimiri rostim „Astăzi S-a răstignit pe lemn, Cel ce a spânzurat pământul pe ape!”, acel Astăzi descrie pe de o parte momentele istorice, verificabile documentar, în cadrul cărora s-au întâmplat respectivele evenimente (Naşterea, respectiv Răstignirea Mântuitorului Hristos), iar pe de altă parte indică o prelungire a aceloraşi evenimente originare până în prezentul comunităţilor de credincioşi care doresc să le acceseze, adică se le trăiască şi să se împărtăşească de şi din ele. Astfel, în spaţiul liturgic ortodox nu există o scindare sau o deosebire calitativă între evenimentul iniţial demonstrabil istoric (Naşterea sau Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos) şi evenimentul celebrat de comunităţile de creştini din generaţiile următoare, în cadrul slujbelor liturgice respective. Este unul şi acelaşi eveniment. Cu alte cuvinte, slujbele liturgice ale Bisericii nu constituie replici teatrale ale momentelor originale/originare din viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos, ci sunt contexte în cadrul cărora aceleaşi evenimente, chiar dacă întâmplate în urmă cu mii de ani, pot fi accesate real şi deplin de poporul dreptcredincios, într-o manieră similară, sau chiar superioară, celor care au fost martorii desfăşurării lor istorice. Împărtăşirea credincioşilor de aceste evenimente, experienţe şi realităţi care ÎI au în centru pe Dumnezeu sau pe Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul Iisus Hristos nu este circumscrisă nivelului istoric (pentru că din punct de vedere istoric acestea au avut loc o dată pentru totdeauna), ci se împlineşte duhovniceşte, prin prelungirea evenimentului istoric în prezentul fiecărei generaţii de creştini care doresc să se împărtăşească de el. Această prelungire duhovnicească sau mistică este, de fapt, lucrarea de amintire şi actualizare a Duhului Sfânt. despre Care Mântuitorul Hristos mărturiseşte în Evanghelia după Ioan: iar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte de toate” (In 14. 26) (Pr Cosmin Pricop)