Menu Home

Șapte Acatiste ale Maicii Domnului: ziua a cincea

Dragoste e Domnul în veac; Dragoste Numele său!
Cu toate străduinţele dragostei
Să ne pătrundem, adânc, de Dumnezeu
Ca Tine Fecioară ce-L porţi, să ne amintim că-L purtăm,
Că-n Dumnezeul cel viu noi trăim, suntem şi umblăm.
Şi orişiunde vei merge, cu Domnul tu să te ştii!
Şi dintru virtutea de la Domnul şi virtutea ta va spori.
Cu fiecare
fir de răsuflare
Numele Domnului vom chema
Ca să strigăm laolaltă-n sărbătoare
ca o singură făptură:
ALILUIA.

De la Tine înţelegem Fecioară stăruinţa cea neînţeleasă
şi pururea pomenirilor line din ruga smerită şi ştearsă.
Da, firea apei e moale; a pietrei, nespus de vârtoasă.
Dar ulciorul de deasupra de piatră, cu prelingerea lui din
atârnare,
Din picurul boabei de apă, găureşte piatra cea tare.
Fecioară şi Tu, aşa dar,
stăruieşte cu a Ta milostivire
peste aspra noastră împietrire.
Şi biruindu-ne cu picul de har
să-ţi cântăm în imn de slăvire:

Bucură-te Îndrăzneala gingăşii din zicerea Sfântului Nume!
Bucură-te Ulcior al picurării cu stăruinţă anume!
Bucură-te Înfiorare de sciptru din piatra albă a Domnului!
Bucură-te Fagure dulce a lui Iisus, Fiul Omului!
Bucură-te Danie de gând cea a Hristosului meu!
Bucură-te Împărtăşanie de cuvânt din întruparea lui Dumnezeu!
Bucură-te Revărsare de mir pe care Fiul ne-o dă!
Bucură-te Metanie în fir a lui „Doamne miluieşte-mă!”
Bucură-te Iureş ce mă răpeşte şi pe mine păcătosul!
Bucură-te Noian de pomenire care-şi sporeşte prisosul!
Bucură-te Harică depanare a unei Chemări de minune!
Bucură-te Mireasă urzitoare de nesfăşită rugăciune!

Joi, 8 august 2019, s-a citit, în cinstea Maicii Domnului, Acatistul Rugului aprins iar mai apoi poporul a fost catehizat asupra faptului că un creștin trebuie să împlinească în viața sa integral virtuțile evanghelice.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut