Menu Home

Darul lui Dumnezeu pentru familie, Biserică, societate

Credibilitatea, influența și resursele preotului (sau pedagogului) ce lucrează cu tinerii depind și rodesc doar dacă tânărul simte că cel care îl remarcă i se adresează calităților sale ascunse. A vedea însă calitățile ascunse ale unui tânăr este o însușire doar a celor ce au un permanent 
exercițiu duhovnicesc, și la care nu se poate ajunge fără darul lui Dumnezeu”
(Savatie Baștovoi)
Duminică, 11 august 2019, tânărul Sebastian, băiat de altar în biserica noastră parohială, aflat în vacanța de vară la bunici, el locuind în diaspora, a fost însoțit la biserică de către întreaga familie, aflată în trecere spre a pleca împreună către țara unde locuiesc, fară a uita de limba română, de credința creștină, de datinile și tradițiile strămoșești.
 

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut