Menu Home

Barocul românesc în epoca Brâncoveanului

3. Coordonatele esențiale ale stilului brâncovenesc
   Apariţia unui stil unitar, atât laic cât şi ecleziasctic, era în acel moment o necesitate, pe care Brâncoveanu a facilitat-o şi a susţinut-o prin ideile sale culturale reformatoare, şi, mai ales financiar. „Trebuind să ducă politica pe care a dus-o şi simţind nevoia de reprezentare la nivel corespunzător a aspiraţiilor şi ambiţiilor sale, Brâncoveanu n-a avut de ales. El a încurajat prin toate mijloacele formele care răspundeau cel mai adecvat programelor sale, iar aceste forme, în pas cu gustul barocizant al vremii, puneau un accent apasat tocmai pe decoraţia sculpturală. Aşadar, promovând cele câteva tipuri tradiţionale de structuri arhitectonice, meşterii lui Brâncoveanu şi-au concentrat atenţia, ca inovatori exclusiv asupra aparatului ornamental care dobândeşte o puternică expresivitate” .
      Stilul brâncovenesc a salvat arhitectura muntenească de monotonia rutinei. „Nevoia unei înnoiri în acest domeniu se manifestase încă de timpuriu: activitatea pietrarilor, din vremea lui Matei Basarab, nu constituise decât o încercare de a îndeplini această cerinţă de noutate, prin reintroducerea în decoraţia monumentelor, a sculpturii, din ce în ce mai rar folosită, în cea de-a doua jumatate a secolului XVII” .
   Stilul brancovenesc reprezinta un eclectism intre traditii artistice locale, valahe, bizantine si alte influente orientale (turcești și iraniene) si forme occidentale, ale Renasterii, cum ar fi scoala italiana. Desi istoricii de arta caracterizeaza uneori stilul prin analogie cu renasterea apuseana, datorita structurilor sale clare, rationaliste, exuberanța lui decorativa permite si folosirea termenului de baroc brancovenesc. 
  Sintetic monumentele (bisericile) brâncovenești se pot caracteriza ca având „plan triconc, cu turlă-clopotniță pe pronaos, pridvor deschis, sprijinit pe stâlpi frumos sculptați, desființarea peretelui despărțitor dintre pronaos și naos, se remarcă prin armonia și eleganța proporțiilor, cu multe podoabe sculpturale de influențe apusene” .
       Stilul brâncovenesc s-a manifestat pe coordonatele artelor spațiale, anume în  aria reprezentațională: ca arhitectură și în artele vizuale: pictura, sculptura, gravura, miniatură. 
ARHITECTURA
Una dintre trăsăturile fundamentale stilului brâncovenesc este importanţa deosebită deosebită pe care o acordă ornamentului. Opera de arhitectură brâcovenească este decorată şi în zonele cu vizibilitate redusă, ba chiar şi în zonele practic inaccesibile privirii curente. Decorul poate fi sculptat în piatră (decoruri florale) sau aplicat sub forma unor reliefuri din stuc (motive de inspiraţie orientală). Pretutindeni întâlnim o adevărată invazie vegetală în piatră sau lemn. Motivele florale (viță de vie cu struguri, rozete, trandafiri, știulete de porumb), zoomorfe (păsări, șerpi, dragoni) sau antropomorfe (sfinți, arhangheli, serafimi) din cadrul cărora nu lipsește aproape niciodată vulturul cu crucea în cioc (stema brâncovenească)  sunt omniprezente. Ornamentul, conferă construcţiilor în stil brâncovenesc expresivitate şi eleganţă (barocă). Stilul brâncovenesc păstrează totuşi un echilibru între simplitate şi ornamentare excesivă. „Ca un fapt important, s-a constat că în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu,  mult mai bogat împodobite decât ctitoriile domneşti erau cele ale Cantacuzinilor – familie înrudită cu voievodul. Mai diverse ca repertoriu de forme, incluzând cu mult curaj motive occidentale, mai abundente ca suprafaţă contaminată, ornamentele în piatră de la ctitoriile cantacuzineşti sunt în acelaşi timp executate într-un relief înalt” . 
altă caracteristică a arhitecturii brâncoveneşti este predispoziţia pentru logii, foişoare, galerii şi pridvoare –  idee preluată de la arhitectura Renaşterii sau de la reşedinţele princiare de la Constantinopol.  Acestea contribuie la monumentalitatea formelor, sub o înfăţişare sofisticată şi bine-ordonată, care să se impună de la distanţă. Aceste structruri decorative își găsesc maxima dimensiune estetică la palatele brâncovenești (Potlogi și Mogoșoaia), fiind puse în evidență de vecinătetea pânzei de apă de reflectă loggia de la etaj iar de cealaltă parte a clădirii de foișorul cu scară ce oferă verticalitate dinspre curtea interioară .
arcadele trilobate sau în acoladă tind să ia locul semicercului clasic 
dispariţia stâlpilor de susţinere (ca la stilul bizantin) şi a contraforturilor (ca la stilul moldovenesc), conferă un aspect suplu și elegant bisericilor atât în interior cât și la exterior 
  utilizarea coloanelor (cu balustrade, baze, fusuri și capiteluri înflorate) toate fiind efecte ale înrâuririi artei occidentale
se desființează peretele despărțitor dintre pronaos și naos, fiind înlocuit cu coloane artistic sculptate, permițând comuniunea vizuală și deschiderea spațiului sacru în fața privirii. 
SCULPTURA ÎN PIATRĂ
În ceea ce privește sculptura în piatră, se constată, în primul rând, că datorită dezvoltării ei, coloanele pridvoarelor și ale balustradelor, pe care meșterii din prima jumătate a secolului al XVII-lea le construiau din zidărie de cărămidă, sunt tot mai mult înlocuite, în a doua jumătate a acelui secol, cu elemente sculptate în piatră. În această epocă, sculptura în piatră de stil brâncovenesc atinge apogeul resurselor ei constructive și decorative atât la palate, cât și la monumentele religioase, ca Hurezi sau biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. În afară de coloane și balustrade se păstrează din această epocă numeroase portaluri, pisanii, ancadramente de ferestre, console și pietre funerare . Ornamentica acestor opere, vădind apropierea de modele reale, este cu precădere vegetală, fiind totodată întrebuințate și elemente figurative zoomorfe și antropomorfe. 
SCULPTURA ÎN LEMN
Cunoaște și ea în această epocă un puternic avânt, păstrând caracterele specifice ale sculpturii în piatră: elementele vegetale sau figurile zoomorfe sau antropomorfe . Sculptura în lemn ce ornează uși, ferestre, stucate și policromate, cu influențe orientale, precum și mobilierul pentru interioarele de la Curte sau din casele boierești sunt lucrate de meșteri locali, formați în aceeași școală cu meșterii pietrari. Printre obiectele de cult se remarcă cruci sculptate în lemn prețios, ferecate în argint, catapetesme (Mănăstirea Arnota), strane, dar și jilțuri domnești . 
PICTURA
În pictura epocii pătrund pentru prima oară subiecte laice, portretul de exemplu, reprezentat în serie în vaste galerii de caracter votiv  (de la mânăstirea Hurezi sau biserica veche a mânăstirii Sinaia), sau compoziții istorice precum Călătoria lui Brâncoveanu la Constantinopol din Palatul Mogoșoaia, în timp ce subiectele religioase tradiționale sunt îmbogățite de noi teme iconografice, preluate datorită răspândirii culturii scrise din scrierile apocrife și din literatura patristică . 
Nouă este și tendința spre un stil narativ, în pofida caracterului monumental-reprezentativ al picturilor. Elementele decorative care abundă în ornamentica monumentală se întâlnesc și în mediul picturii. Școala principală de pictură brâncovenească este cea de la Mănăstirea Hurezi, reprezentanți de seamă ai stilului sunt Pârvu Mutu și zugravul Constantinos .
Una din trăsăturile specifice ale picturii din această epocă este tratarea unei decorații florale, asemenea ornamenticii manuscriselor, a tipăriturilor sau viziunii populare, cu culori vii, în spațiile libere dintre fresce  .                 
„Departe de stilul bizantin al picturii din secolele XIV-XVI, pictorii epocii brâncovenești manifestă tendința de a crea un nou stil, în sensul umanizării tuturor figurilor de sfinți sau al tratării portretelor într-o manieră realistă 
Se mai păstrează doar un hieratism compozițional, în sensul că bărbații sunt pictați într-o parte a tabloului, femeile în cealaltă, iar la mijloc ctitorii, voievodul și doamna lui sau boierul cu jupâneasa, care țin în mână chivotul mănăstirii . 
MINIATURISTICĂ
   Liturghierul lui Constantin Brâncoveanu, redactat și miniat în urmă cu peste 300 de ani este unul din cele mai valoroase manuscrise păstrate în România. Deși nu poartă nicio mențiune cronologică explicită, manuscrisul poate fi datat, în funcție de cele două modele ale hârtiei cu filigran, între anii 1693 și 1697. Una din particularitățile manuscrisului este că numele voievodului apare adesea în corpul rugăciunilor de pomenire și în monogramele pictate cu aur ce decorează pe margini anumite file. Acestea din urmă caligrafiază titulatura oficială a voievodului Ioan Constantin Voievod. Respectivele monograme indică măiestria caligrafului și faptul că puteau fi descifrate doar de un cititor cu o educație superioară.
Fructe şi flori, vrejuri minuţios împletite, păuni şi dragoni, lei, şerpi, iepuri şi miei, păsări calandrinon, chipuri de unicorni redate timid compun o lume, plină de înţelesuri simbolice, teologice și biblice, greu de pătruns de către cititorul contemporan .

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut